Scrisoarea lui Napoleon Bonaparte în care acesta îşi anunţă decizia de a arunca în aer Kremlinul, datând din 1812, a fost vândută cu 187.500 la o licitaţie de la Fountainbleau.
Scrisoarea lui Napoleon datează din 20 octombrie 1812, când armata franceză s-a retras din Moscova distrusă şi s-a oprit în apropierea oraşului. Adresantul mesajului era ministrul de externe al Franţei, Hugues-Bernard Maret, pe care Napoleon a găsit de cuviinţă să-l înştiinţeze în legătură cu planurile sale în privinţa oraşului ocupat. În scrisoarea semnată laconic „Nap” se spune că „În data de 22, la orele 3 dimineaţa, voi arunca în aer Kremlinul”, mesajul fiind redactat sub forma unui cod cifrat, pentru cazul în care ar fi încăput pe mâinile adversarului.
Ordinul corespunzător în vederea aruncării în aer a Kremlinului i-a fost dat mareşalului Mortier, care a rămas cu un mic detaşament la Moscova şi care a început imediat să plaseze explozibil lângă zidurile Kremlinului şi ale tuturor clădirilor de pe teritoriul complexului.Cu toate acestea, explozibilul nu a funcţionat peste tot şi planul a fost realizat doar parţial, chiar dacă stricăciunile au fost unele semnificative. Conform Agerpres, în urma exploziei parţiale au fost distruse trei turnuri şi o parte din zid, precum şi o serie de clădiri de pe teritoriul Kremlinului. Pentru reconstrucţia Kremlinului după invazia franceză a fost nevoie de 20 de ani.
Scrisoarea lui Napoleon Bonaparte în care acesta îşi anunţă decizia de a arunca în aer Kremlinul, datând din 1812, a fost vândută cu 187.500 la o licitaţie de la Fountainbleau.
Scrisoarea lui Napoleon datează din 20 octombrie 1812, când armata franceză s-a retras din Moscova distrusă şi s-a oprit în apropierea oraşului. Adresantul mesajului era ministrul de externe al Franţei, Hugues-Bernard Maret, pe care Napoleon a găsit de cuviinţă să-l înştiinţeze în legătură cu p