Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Botan: În viitor, instituţiile publice vor anunţa pe un singur site posturile disponibile

Publicat in Ziua de Cluj, luni 3 decembrie 2012 ·

Cristian Botan, numit de premierul Ponta drept consilier pentru transparenţă în administraţia publică, a declarat că, în viitor, toate instituţiile publice vor anunţa pe un site unic toate posturile scoase la concurs, iar recrutarea va trebui realizată în funcţie de competenţe, după model european.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că îl va coopta în echipa sa pe Cristian Botan, cel care a lansat anul acesta un site de recrutare care centralizează toate posturile vacante din instituţiile statului.

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Guvernului, noul consilier guvernamental a afirmat că recrutarea și promovarea în funcțiile publice reprezintă o problemă, iar scopul platformei unice pe care sunt publicate posturile publice disponibile este ca pe aceste funcţii să ajungă persoane care demonstrează competenţă şi nu sunt promovate "în funcție de gradele de rudenie şi afacerile lor".

"Primul punct pe care l-am discutat cu primul-ministru a fost despre instituționalizarea site-ului pe care l-am lansat deja, în sensul ca instituțiile să fie obligate într-un viitor, sperăm noi, foarte apropiat să publice din proprie inițiativă posturile pe care le au disponibile pe platforma respectivă. Ne limităm în clipa de față la instituții din administrația publică centrală și locală și, concret, la funcții publice. Sperăm ca într-un viitor, iarăși, foarte apropiat publicjob.ro, sau cum se va numi el sub forma patronată de Guvern, să includă toate funcțiile bugetate din fondurile centrale sau locale", a spus Botan.

Acesta a adăugat că s-a gândit și la schimbări legislative, în special cu privire la modalitatea de concurs pentru funcţii publice.

"I-am propus primului-ministru să mergem pe sistemul de recrutare de la Uniunea Europeană, nu să cerem candidaților să memoreze 20 de legi, din care să-i întrebăm din 3, ci să vedem competențele", a

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 28 minute
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 3 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum o ora
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Marcel Ciolacu a ajuns la Frankfurt: Succes, băieţi, astăzi ne calificăm

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu se află miercuri în Germania. Prim-ministrul a mers la Frankfurt pentru a asista la partida naţionalei de fotbal a României. Succes, băieţi, astăzi ne calificăm, a transmis Ciolacu.

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 2 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum o ora
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Cod portocaliu de averse, vijelie şi grindină în vestul ţării

Mediafax acum 49 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în vestul ţării urmează o perioadă cu averse, vijelie şi grindină. ANM a emis cod portocaliu.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°