Tânărul Cristian Botan, cooptat în echipa guvernamentală, a afirmat că i-a propus primului-ministru Victor Ponta modificarea sistemului de recrutare a angajaţilor din sistemul public, în sensul unei mai bune verificări a competenţelor, aspect care urmează să antreneze şi schimbări legislative.
“I-am propus premierului să mergem pe sistemul de recrutare de la Uniunea Europeană, nu să le cerem candidaţilor să ne ureze douăzeci de legi, ci să vedem competenţele, aşa cum fac cei de la UE. Vor fi schimbări de legislaţie, cu siguranţă, pentru că altfel nu putem să punem în aplicare ceea ce ne-am propus. Rămâne de văzut, şi în funcţie de calendarul politic, când vom reuşi să implementăm schimbările respective”, a afirmat Cristian Botan, într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria.
Întrebat dacă nu se teme că se lanseze într-un proiect fără finalitate înainte de parlamentarele din 9 decembrie, el a arătat că transparenţa angajărilor la stat constituie o necesitate stringentă şi şi-a exprimat îndoiala că vreunul dintre liderii politici va contesta proiectul său.
“Proiectul pe care l-am lansat în cursul anului acesta este unul care funcţionează în alte democraţii consolidate, indiferent de conjunctura politică. Mă îndoiesc că va fi un lider de anvergură în mod public care să declare că nu este corect să transparentizăm recrutarea în administraţia publică. Este de largă cunoştinţă faptul că avem o problemă în acest sens şi de aceasta şi performanţele pe care le înregistrează administraţia per total sunt reflectate de persoanele care ocupă funcţiile şi care iau deciziile. În clipa în care ai persoane competente care gestionează banul public, poţi să te aştepţi la rezultate foarte bune. În clipa în care ajungi prin conjunctura unei relaţii de rudenie în funcţia respectivă se presupune că nu eşti tocmai cea mai potrivită persoană”, a adăugat Botan.
Tână