Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxe mai mici pentru pieţarii din Târgu Jiu

Publicat in Pandurul, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Producătorii şi societăţile comerciale care îşi vând marfa în pieţele din Târgu Jiu vor plăti taxe mai mici cu 20% în lunile ianuarie şi februarie. Ca în fiecare an, autorităţile reduc taxele pieţarilor întrucât din cauza frigului, pe perioada sezonului rece, vânzările merg foarte slab.

Potrivit conducerii Edilitara, în pieţele din municipiu sunt peste 500 de comercianţi. “Aproximativ 513 societăţi comerciale şi producători au contracte încheiate cu SC Edilitara. Pentru mese, societăţile comerciale plătesc o taxă de 7,1 ron/mp/zi, iar producătorii de 5,6 ron/mp/zi. Pentru Piaţa Centrală, avem încheiate 170 de contracte în piaţa agricolă, 150 de contracte în piaţa industrială şi 18 contracte la flori. În şedinţa de Consiliu Local din această lună vom propune reducerea taxelor cu 20% pentru perioada ianuarie-februarie”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara. Acesta a mai precizat că de iarna viitoare producătorii şi comercianţii din Piaţa Centrală îşi vor putea vinde marfa într-un spaţiu închis. În acest sens, primăria a demarat procedurile pentru amenajarea unei pieţe agroalimentare într-un spaţiu închis, construcţia urmând să funcţioneze în spatele halei de carne din Piaţa Centrală.

Noua piaţă va fi folosită pe timp de iarnă şi va asigura mese pentru 160 de producători şi societăţi comerciale. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei vechi. “Au început deja lucrările pentru amenajarea pieţei agroalimentare în spaţiu închis. În momentul de faţă, se lucrează la devierea reţelelor de electricitate şi apă. Piaţa va veni funcţională în toamna anului viitor. Vor fi aproximativ 150 de mese: 75 la parter şi 75 la etaj”, a mai precizat Alexandru Zaharia.

Producătorii şi societăţile comerciale care îşi vând marfa în pieţele din Târgu Jiu vor plăti taxe mai mici cu 20% în lunile ianuarie şi februarie. Ca în fiecar

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Evaluare Națională Dâmboviţa 2024. Notele, publicate pe edu.ro

Libertatea acum 23 minute
Rezultate Evaluare Naţională Dâmboviţa 2024. Elevii de clasa a VIII-a din Dâmboviţa, care au susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională 2024, află astăzi ce note au obținut și, în funcție de acestea, își vor stabili opțiunile pentru admiterea la

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 9 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 7 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 6 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 11 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 12 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 12 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 13 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°