Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gorj: Zece membri PP-DD au părăsit partidul

Publicat in Jurnalul, marți 4 decembrie 2012 ·

Supăraţi pe modul în care Dan Diaconescu face campanie în Târgu-Jiu, zece membri ai PP-DD si-au demisia din partid. Proprii membri sunt supăraţi pe fondatorul paridului pentru că a venit în oraşul în care premierul Victor Ponta candidează, doar pentru a face circ printr-o competiţie murdară. Foştii PPDD-işti şi-au anunţat susţinerea pentru Victor Ponta.

Zece tineri din cadrul PP-DD din Gorj şi-au înaintat demisiile conducerii partidului. Nemulţumirile sunt legate de modul în care în Gorj se face campanie electorală de către Dan Diaconescu. “Nu suntem de acord cu modul în care se face campanie electorală în ultima vreme. Ne delimităm total de ceea ce se întâmplă în aceste momente în Târgu-Jiu. Am vrut o campanie bazată pe bun simţ, fără jigniri, în care să prezentăm ceea ce putem face noi, nu minciuni”, a explicat Ionuţ Catrina, membru PPDD.

Gestul lui a fost urmat şi de alţi colegi de partid. “Mi-am dat demisia din PP-DD din cauza campaniei murdare desfăşurată în acest moment. Totul are o limită. Anunţ clar că-l voi susţine pe Victor Ponta la alegerile parlamentare. Nu vrem circ, vrem stabilitate şi bun simţ”, a anunţat Virgil Rusu, un alt membru demisionar.

Foştii susţinători ai lui Diaconescu au renunţat şi la funcţiile publice deţinute, respectiv de consilieri locali. Este şi cazul lui Mihai Vulpe, consilier municipal în Consiliul Local din Târgu-Jiu: “Nu este corect ce se întâmplă acum, e multă minciună, aceasta nu este o competiţie”, a precizat Vulpe.

Înaintea camapaniei electorale conducerea PP-DD de la Gorj şi-a dat demisia în bloc. Şase membri ai formaţiunii politice au părăsit partidul şi funcţiile publice deţinute.

Supăraţi pe modul în care Dan Diaconescu face campanie în Târgu-Jiu, zece membri ai PP-DD si-au demisia din partid. Proprii membri sunt supăraţi pe fondatorul paridului pentru că a venit în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 2 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 33 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 18 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum 3 ore
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 2 ore
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Vremea

București
acum

35°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°