Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evazionistul Potârcă fuge de puşcărie

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Unul dintre cei mai mari evazionişti din Oltenia, Constantin Ninel Potârcă, a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Cu toate acestea, Potârcă are la dispoziţie 10 zile să scape de puşcărie şi să conteste decizia judecătorilor, deşi acesta a fost reţinut de câteva ori pentru diverse falsuri şi fraude fiscale. Pedeapsa cu închisoare i-a fost aplicată în cel de-al doilea dosar de evaziune fiscală, anchetatorii stabilind un prejudiciu de peste 18,6 milioane de lei.

După două amânări de pronunţare a sentinţei, magistraţii Tribunalului Gorj au decis ca evazionistul Ninel Potârcă să fie condamnat la 3,6 ani de închisoare cu executare. La această pedeapsă se adaugă încă o perioadă de doi ani de interzicere a unor drepturi civile, precum dreptul de a alege şi a fi ales sau a ocupa funcţii publice. Şi fratele fostului candidat la Preşedinţie, Toma Potârcă, a fost condamnat şi el la doi ani şi jumătate de închisoare pentru un an. La doi ani de detenţie a fost condamnat şi omul de afaceri vâlcean Mihalache Radu, judecătorii dispunând pentru acesta un an de limitare a dreptului de a alege şi a fi ales în funcţii publice. Şi o rudă de-a acestuia, Dan Radu, a primit o condamnare de trei ani de închisoare şi doi de limitare a drepturilor de a fi ales sau de a alege, pedeapsa finală fiind însă mai mare întrucât bărbatul este recidivist.

Statul, păgubit

Judecătorii au decis, în schimb, ca inculpaţii să suporte daune foarte mari. „Obligă inculpatul Potîrcă Constantin Ninel în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Siatra Prod SRL, prin lichidator judiciar SP CAPIV I.P.U.R.L. Tg-Jiu, la plata a 168.512.483.955 lei rol către partea civilă ANAF Bucureşti, din care pentru suma de 106.305.186.019 lei rol în solidar cu inculpaţii Potîrcă Tănase şi Radu Dan şi pentru suma de 64.153.925.471 lei rol în solidar cu inculpatul Radu Mihalache şi par

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 13 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 7 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Ai ceva de comentat?!

HotNews acum o ora
Cu câteva zile în urmă, la festivitatea de absolvire a liceului (în orașul Ineu, din județul Arad), șefa de promoție a Colegiului ”Mihai Viteazul”, domnișoara Iulia Cociuba, a spus – în cuvântul dânsei – câteva lucruri oneste despre ce e școala româ

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 8 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

O nouă avertizare de vreme severă imediată. Mai multe localități din Botoșani, sub Cod portocaliu

Botosani News acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme severă imediată de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă de la ora 19:35 până la ora 20:30. Sunt

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 8 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 11 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°