Pe 31 iulie 1990, la şapte luni după Revoluţie, Ion Iliescu promulga Legea 10 din 31 iulie 1990, care stabilea Ziua Naţională a României pe data de 1 Decembrie, dată la care Adunarea Naţională de la Alba-Iulia, formată din 1.228 delegaţi, susţinuţi de peste 100.000 de oameni adunaţi la eveniment, au adoptat o Rezoluţie care a stabilit Unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. Prin Decretul – Lege nr. 40/1989, emis de Consiliul Frontului Salvării Naţionale, cântecul „ Deşteaptă-te române” a devenit imn naţional, înlocuind textul şi melodia vechiului imn „ Trei Culori”.
În prima Constituţie ceauşistă, din anul 1965, în Titlul VIII, „Însemnele Republicii Socialiste România”, la Art. 119 se enunţa faptul că imnul de stat se aprobă de către Marea Adunare Naţională. În Constituţia actuală, chestiunea imnului este tratată în Capitolul „Simboluri Naţionale”, mai precis la art. 12 (3), care precizează lapidar: „ Imnul naţional al României este „ Deşteaptă-te române”. Oare cum este mai corect: să se stabilească textul şi melodia imnului naţional de către Parlamentul ţării, aşa cum au procedat comuniştii, sau să fie stabilit printr-un decret de către un Preşedinte, respectiv Ion Iliescu? 1 Decembrie a fost stabilită ca Zi Naţională a României, fără a fi luate în seamă considerente de bun simţ şi fără a fi cernute adevăratele valori ale trecutului istoric. Este cu adevărat această zi reprezentativă pentru neamul românesc? Este oare ziua în care vibraţia sentimentului patriotic este maximă? Oferă această zi posibilitatea tuturor românilor de a-şi exprima plenar sentimentul patriotic? Răspunsurile la aceste întrebări pot fi oricând un NU fără echivoc. Dacă ne referim la Imnul Naţional, există opinia unei părţi a populaţiei, că acesta se adresează unor „tâmpiţi” care nu reuşesc să se trezească niciodată din amorţeală. În fiecare an, pe data de 1