Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşuri cadou de la Fabulous Baskets potrivite pentru sărbătorile de iarnă - Moş Nicolae, Crăciunul sau Anul Nou (P)

Publicat in Adevarul, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Fabulous Baskets a lansat cadourile cadou potrivite atât pentru sărbătorile de iarnă cât şi pentru un picnic cu prietenii. Coşurile din răchită colorate cu huse Fabulous Baskets sunt un cadou special pentru cei dragi. Aceste coşuri putând fi folosite ulterior la picnic, sau doar pentru decorarea casei.

Catalogul de Crăciun Fabulous Baskets este disponibil online

„Ştim cât de importante sunt darurile pe care le oferi celor din jur şi stim, de asemenea, cât de valoros este timpul tău. Ne-am aflat şi noi, pe ultima sută de metri, în săptămâna din Ajunul Crăciunului căutând cadoul potrivit, sofisticat, dar în acelaşi timp aproape de natura, preţios dar şi accesibil, delicat dar şi elegant, cu gusturi simple, tradiţionale, din casa bunicilor, dar într-o prezentare deosebită, atrăgătoare pentru cel mai important client sau partener. Anul acesta îţi suntem aproape şi te ajutăm să alegi un cadou potrivit pentru sărbătorile de iarnă, fie că este Moş Nicolae, Crăciunul sau Anul Nou, ai la îndemână o varietate de coşuri speciale, pentru toate gusturile şi toate buzunarele. Răsfoieşte catalogul nostru şi vei găsi cu siguranta un coş care să fie pe placul tău.” Loredana Luca, Marketing Manager Fabulous Baskets Foto Coşuri cadou pentru sărbătorile de iarnă gallery-link

Cosurile cadou Fabulous Baskets coţin produse tradiţionale de cea mai apreciata calitate, cu cele mai bune ingrediente şi reţete tradiţionale. Coşurile cadou Fabulous Baskets conţin o selecţie de cozonaci, dulceţuri, zacuscă realizate din legume româneşti, produse culinare desăvârşite, vinuri de soi, cu poveşti impresionante, decoraţiuni specifice sărbătorilor de iarnă, realizate de artişti talentaţi, lumânări decorative, produse cu multă dăruire de meşteri tradiţionali şi felicitări realizate de asemenea manual, acestea vin în completarea coşului cadou cu un mesaj personalizat.

Fiec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 31 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 30 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 10 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 10 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 59 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°