Smiley a provocat astăzi un accident de circulaţie, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit. Vedetele cu maşini puternice sunt de multe ori spaima şoselelor din România, fiind implicate în accidente grave. Smiley a provocat astăzi un accident de circulaţie, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit. Vedetele cu maşini puternice sunt de multe ori spaima şoselelor din România, fiind implicate în accidente grave.
Smiley venea spre Bucureşti pe DN3, la bordul autoturismului său Audi, un model de lux. Cântăreţul a ignorat regula potrivit căreia trebuie să ţii o anumită distanţă faţă de maşina din faţă, astfel încât, atunci când şoferul acesteia a încetinit brusc, cele două maşini s-au ciocnit. Artistul a încercat să evite dubiţa, dar a atins-o puţin, Audi-ul său fiind apoi proiectat într-un pom de pe marginea drumului.
Partea din faţă a maşinii lui Smiley a fost serios avariată, însă bolidul de lux l-a protejat perfect, astfel încât el a scăpat nevătămat.
CARMEN PĂUNESCU. În 31 iulie 2004, Carmen Păunescu se îndrepta spre Craiova la volanul unei maşini de teren în care se afla şi fiica ei minoră, Ana-Maria. Soţia poetului a intrat pe contrasens, din dorinţa de a depăşi o coloană de maşini, iar jeepul ei a lovit frontal un autoturism Dacia Nova care circula regulamentar.
În accident au fost ucise patru persoane. Singura supravieţuitoare a fost o o fată în vârstă de 16 ani, pe care Adrian Păunescu a înfiat-o după un timp.
În 2005, Carmen Păunescu a fost condamnată de Judecătoria Vâlcea, la doi ani de închisoare cu suspendare.
ALIN ALEXANDRU POPA. Patronul Edy Spedition, Alin Alexandru Popa, al cărui nume apare în TOP 300 Capital, a murit, la 30 mai 2012, în urma unui accident care a avut loc între localităţile Jebel şi Şag, judeţul Timiş, după ce a intrat cu maşina într-un TIR care venea din sens opus. Accidentu