Degeaba vom umple şosetele copiilor noştri cu bunătăţi, dacă nu le vom umple şi sufletele cu valorile necesare unei educaţii sănătoase. An de an, Sărbătoarea Sfântului Nicolae începe oficial o perioadă aşteptată cu drag de toată lumea. Numită uneori, sec şi rece, „luna cadourilor”, luna decembrie este de fapt luna în care suntem chemaţi să înţelegem importanţa darului şi a dăruirii în viaţa noastră. Aparent nepotrivit cu această lume contemporană, din ce în ce mai mult axată pe valori materiale, Sfântul Nicolae este modelul desăvârşit prin care dăruirea, fie şi materială, duce la împlinirea conceptului biblic: mai fericit este a da decât a lua. Concept care astăzi pare total inutil şi naiv, într-o lume ce divinizează in crescendo treimea economie-profit-piaţă (apropo…aţi sesizat ce importantă a devenit economia în viaţa noastră cea fără iconomia lui Dumnezeu?). Ca să nu mai vorbim de comercianţii ce ne presează să cumpărăm câte ceva, păcălindu-ne că fericirea noastră este proporţională cu valoarea bunului cumpărat. Aşadar, mai întâi către micuţii noştri, e vremea darului şi adăruirii,. Însă din ce în ce mai mulţi oameni mărturisesc că, an de an, ceva începe să lipsească din această ecuaţie dăruitor-dar-primitor. Ca un ecou al creşterii depresiei, singurătăţii sau sentimentului de înstrăinare, auzim din ce în ce mai des mărturisirea că parcă nu mai e ca altă dată, parcă ceva lipseşte din tot acest foşnet al desfacerii de cadouri. Ce să fie lipsă oare? Sfinţii ne învaţă că dăruirea nu este doar actul mecanic prin care oferi un dar cuiva. În fiecare dăruire trebuie să pui un pic din tine, din inima ta, din valorile tale. Sau, şi mai bine spus, o fărâmă de suflet. Asta pentru că pe noi ne bucură doar apropierea sufletelor. Practic, un dar nu este nimic altceva decât un mijloc prin care ne exprimăm dragostea creştinească a unuia către altul. Şi, aşa cum este şi firesc, l