Am fost întotdeauna un liberal radical. Nu mai am răbdare să văd lentoarea cu care dorim să intrăm în lume. Am crescut şi am fost educat să fiu într-o permanentă competiţie. Mi-am trăit viaţa în două continente cu valori creştine. Le iubesc pe amândouă.
Întotdeauna m-am mândrit că sunt născut şi crescut în Transilvania, în Cluj. Cunosc Ardealul şi Banatul, 16 judeţe, de la nord la sud, de la este la vest. Cunosc oamenii, obiceiurile şi istoria REALĂ, a acestor ţinuturi. Fac parte dintr-un popor încercat de istorie ca alte popoare din această regiune a Europei. Mă deranjează însă văicăreala permanentă a poporului meu. Alte naţii din regiunea noastră nu o fac. Preferă să tacă şi să facă, ceea ce mi se pare de bun simţ. Încă suntem deficitari, comparativ cu alte naţiuni de la vest de noi, privind acceptarea schimbărilor spre progres. Suntem lenţi. Aşteptăm să ni se dea, dar să oferim cât mai puţină muncă, de multe ori superficială, că "merge şi aşa".
Există şi azi, după 23 de ani de la revolta anticomunistă, domenii foarte importante ale societăţii pe care ţinem să le menţinem din comunism; învăţământul, sănătatea, locurile de muncă, sindicatul, ajutorul social, multe altele. Suntem cinici cu noi înşine. Am în faţă decizii de pensionare obţinute de la Cartel Alfa şi BNS, Cluj. Subiecţii sunt oameni simpli, care au lucrat şi au contribuit la fondul de pensii zeci de ani. Acum sunt dispreţuiţi prin sumele care li se dau ca pensii, din care trebuie să trăiască: Toşa Arpad Francisc, din Cluj, a lucrat 39 de ani, primeşte o pensie de 426 de lei. Petrache Poenaru, din Cluj, a lucrat 39 de ani, primeşte o pensie de 415 de lei. Partoc Ioan, din Cluj, a lucrat 41 de ani, primeşte o pensie de 459 de lei.
Prin contrast, am întâlnit zeci de foşti securişti, ofiţeri, mulţi cu grad de generali, pensionari, care refuză să spună ce pensii au din cauza c
