Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al treilea cavaler al Apocalipsei? Miliarde de oameni vor muri de foame după 2030. Află de ce

Publicat in Jurnalul, joi 6 decembrie 2012 ·

 Pământul a trecut cu mult timp în urmă de limita până la care poate susţine în mod durabil populaţii aşa mari iar în câteva zeci de ani întreaga planetă se va confrunta cu foametea generală.

Apocalipsa? Încălzirea globală? Lipsa petrolului? Care să fie cauza? Ei bine, niciuna. Ci lipsa fosforului, crede investitorul Jeremy Grantham, co-fondator la GMO, una dintre cele mai mari companii de administrare de fonduri din lume, cu active de 104 miliarde de dolari.

Grantham a publicat ieri un studiu depresiv legat de viitorul omenirii. El crede că Terra nu poate susţine decât 1,5 miliarde de oameni, faţă de cele 7 miliarde de acum sau perspectiva a 10-12 miliarde către care ne îndreptăm în viitorii ani. Care e viziunea lui? Ei bine, vom muri literalmente de foame. {i asta pentru că tocăm într-un ritm ameţitor un element critic pentru abilitatea noastră de a produce mâncare: fosforul. Acesta este un ingredient din îngrăşămintele chimice şi se află într-o cantitate limitată, la fel ca şi potasiul, un alt element necesar dar rar.

Momentan omenirea produce recolte agricole tot mai mari, atât în termeni bruţi cât şi raportat la hectar numai datorită creşterii utilizării fosforului. Dar acesta nu este infinit, şi, potrivit estimărilor, se va ajunge la un maxim de extracţie în jurul anului 2030.

Suprapopularea

Potrivit slide-urilor prezentate de Grantham, omenirea ca specie a existat într-un număr relativ limitat de indivizi în preistorie şi numai în ultimii două mii de ani numărul a crescut. Apoi, de acum 200 de ani, pur şi simplu a explodat. Spre deosebire de teoriile prăpastioase ale lui Thomas Maltus, dezvoltarea tehnologică a permis omenirii să extragă resurse tot mai ieftin. Doar că această perioadă s-a terminat. Potrivit lui Grantham, petrolul s-a tranzacţionat la 16 dolari pe baril timp de un secol, însă atunci când cererea a depăşit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - PSD Suceava susţine că liberalul Gheorghe Flutur a pierdut şefia Consiliului Judeţean

News.ro acum 10 minute
Candidatul PSD la şefia Consiliului Suceava Gheorghe Şoldan a declarat luni că a câştigat alegerile, după ce l-a învins pe liberalul Gheorghe Flutur.

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 36 minute
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 40 minute
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum o ora
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 59 minute
Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum 2 ore
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Explozia de la Dedeman Botoşani - Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă/ Doi dintre pacienţii internaţi la Iaşi au evoluţie favorabilă, însă al treilea a fost reintubat întrucât starea lui s-a agravat

News.ro acum 10 minute
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca, în urma exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă, arată datele comunicate, luni, de Ministerul Sănătăţii (MS). În acelaşi timp, doi dintre pa

MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni, sesizate în ziua alegerilor

Mediafax acum 11 minute
Dintre acestea, 601 nu s-au confrimat, ceea ce reprezintă aproape 40%, iar 136 sunt în curs de verificare. Faţă de alegerile anterioare, numărul sesizărilor este în scădere cu 3,2%. De asemenea, 11 sesizări nu au fost de competenţa MAI. 13,9% dintre

Operație în Polonia - șansa unui copil de a se ridica din scaunul cu rotile. Drumul spre vindecare costă 35.000 de euro

HotNews acum 21 minute
Andrei a fost condamnat încă de la naștere la o viață în scaunul cu rotile. S-a născut prematur la 28 de săptămâni și a suferit mai multe complicații. În urma unui atac cardio-respirator a intrat în comă timp de 12 ore. Șocul imens i-a pus viața în

SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

G4Media acum 20 minute
Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza „fără întârziere”, fără a specifica o d

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°