Puţină lume ştie că la Timişoara funcţionează o linie de predare în limba germană a specializării Relații Internaționale şi Studii Europene. De altfel, în ţară sunt doar două, cealaltă fiind la Universitatea din Cluj. De aici, studenții pot primi un “paşaport” spre orice instituţia europeană, fiind pregătiţi pe linie de consiliere în afaceri europene, consiliere a parlamentarilor europeni, consultanţă pe proiecte europene ori analiză a problemelor de multiculturalitate în spațiul est-european.
Multiculturalitatea de la R.I.S.E., demult recunoscută
Linia de predare în limba germană a specializării Relații Internaționale şi Studii Europene a fost înfiinţată în 2005, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţele Comunicării, fiind coordonată de conf. univ. dr. Vasile Docea.
De ce a fost înfiinţată? În primul rând, pentru că s-a constatat că, în medie, în partea de vest a ţării există anual 300 de absolvenţi de licee cu predare în limba germană. Majoritatea dintre ei vin de la licee de profil din Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Arad, Reşiţa, Deva şi Oradea. Apoi, spune Vasile Docea, “linia de predare în limba germană a R.I.S.E. a fost gândită pentru a îmbina nevoia de specialişti în domeniul relaţiilor internaţjonale, venită odată cu integrarea României în structura comunitară, şi dorinţa de a păstra vie cultura şi limba germană în Banat”. La baza creării acestei linii de studiu în limba germană stă un proiect de colaborare încheiat între Universitatea de Vest şi Conferința rectorilor din Republica Federală Germania, precum şi Serviciul German de Schimburi Academice (D.A.A.D.).
Scopul înfiinţării acestei linii de predare în limba germană nu este doar acela de a le oferi studenţilor posibilitatea să studieze în limba germană, pentru a nu fi nevoiţi să meargă în străinătate pentru acest lucru, ci şi, sau mai cu seamă, internaţ