De la declanșarea crizei politice din vara acestui an l-am auzit mereu pe Traian Băsescu afirmând că miza atacurilor îndreptate împotriva președintelui de către USL nu o constituie simpla îndepărtare a acestuia din funcție, ci (re)-dobândirea controlului asupra justiției de către politicienii din aceste partide. Acțiunile puterii, atât în perioada de execuție a puciului parlamentar ratat cât și de atunci încoace, plus cele ce previzionate de către liderii USL pentru perioada post-electorală par a confirm adevărul spuselor lui Train Băsescu.
Adevărul acesta este însă unul incomplet. Când afirm că acest adevăr este incomplet, nu sugerez că ar exista o parte ascunsă și ne-spusă în interpretarea dată de președinte acțiunilor USL. Dimpotrivă, caracterul incomplet al acestei afirmații este dat de ceea ce ar putea fi consecințele posibil ne-intenționate ale proiectului USL de preluare a controlului asupra justiției.
Concept bine cunoscut sociologilor, economiștilor și istoricilor, consecințele ne-intenționate se referă la faptul că, în condiții de complexitate, o acțiune socială (prin definiție, după cum știm de la Max Weber, încărcată de sens) ajunge să aibă consecințe foarte diferite de cele intenționate inițial de cei care o declanșează. Astfel, se poate ajunge la situația că, ulterior realizării ei, sensul (”miza”) unei acțiuni să nu mai fie cea previzionată inițial de săvârșitorii ei, ci cea care este decelată din prisma consecințelor pe care le generează.
Un exemplu clasic în acest sens îl reprezintă evenimentul declanșator al Primului Război Mondial, asasinarea a moștenitorului tronului austro-ungar, arhiducele Franz Ferdinand, de către studentul sârb Gavrilo Princip. Astfel, este foarte puțin plauzibil ca în momentul în care Gavrilo Princip țintea spre automobilul oprit (datorită unei erori a șoferului) în care se afla Franz Ferdinand (și în t