Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Vier Pfoten cere INTERZICEREA fermelor de blănuri din România. Animalele, ţinute în condiţii MIZERE

Publicat in Romania Libera, joi 6 decembrie 2012 ·

Organizaţia pentru drepturile animalelor Vier Pfoten cere interzicerea fermelor de blănuri în România, pentru că animalele sunt ţinute în condiţii mizere, iar, în urma controalelor efectuate de autorităţile publice, nu au existat sancţiuni, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Astfel, Vier Pfoten a mers într-o fermă unde sunt crescute vulpi pentru a le fi luate blănurile, iar condiţiile în care sunt ţinute animalele sunt extrem de precare: cuştile nu au podea, ci sârmă, care le răneşte labele vulpilor, excrementele cad direct pe podea, iar animalele au un comportament violent, pentru că sunt extrem de stresate. Filmul a fost realizat în 2011, perioadă în care şi inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare (ANSVSA) au efectuat controale la respectivele ferme, însă nu au aplicat nici o sancţiune, deci nu au găsit nici o neregulă.

Animalele crescute pentru blană sunt omorâte când au cel mult opt luni de viaţă, timp în care sunt ţinute în cuşti şi în condiţii de stres, care le provoacă tulburări precum canibalismul sau automutilarea.

Filmul realizat de organizaţia Vier Pfoten

Ghid pentru omorâre de la autorităţile române

În România, există 10 ferme autorizate de ANSVSA pentru creşterea animalelor şi omorârea lor pentru blană, în opt judeţe. Astfel, la noi în ţară sunt crescute 10.049 vulpi albastre, 5.714 chinchille, 364 dihori, 140 nurci, 88 vulpi argintii şi 83 vulpi polare, conform datelor puse la dispoziţie de autorităţi, la solicitarea ziarului România Liberă.

De altfel, singurele prevederi clare referitoare la animalele crescute şi sacrificate pentru blană sunt incluse în "Ghidul pentru protecţia animalelor în timpul uciderii", care includ metodele prin care animalele pot fi omorâte:

- instrumentele acţionate mecanic care penetrează creierul

- injectarea unei supradoze de medicament cu prop

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 8 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 8 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 6 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 11 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 8 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum 5 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°