Mulţi pacienţi cu HIV spun că trăiesc normal, nefiind în niciun caz resemnaţi, ci în cunoştinţă de cauză. Ceea ce pare însă de neînţeles, atât pentru ei, cât şi pentru apropiaţi, este că discriminarea vine tocmai dinspre cei de la care s-ar aştepta mai puţin: unii doctori, care îi resping.

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a organizat miercuri, în Capitală, o dezbatere la care au fost prezente mai multe persoane seropozitive.

Fiecare dintre pacienţi a povestit cum este viaţa atunci când eşti infectat cu HIV: simplă, spun ei, în pofida tratamentelor foarte dure de multe ori, dar complicată atunci când vine vorba să aibă nevoie de o operaţie, de un tratament stomatologic sau de internare în spital, pentru diverse boli.

Povestea Nicoletei a început în 2001, atunci când a fost diagnosticată. "Terapia mi-a dat complicaţii de sănătate foarte mari, peste care am trecut. Am urmat terapia, am răspuns foarte bine. Pe parcurs, s-a pus problema unei intervenţii chirurgicale, din cauza unor complicaţii. La spital, mi-a fost refuzată operaţia. Am rămas fără acea intervenţie. De atunci, au trecut trei ani. Din fericire, mă descurc şi fără ea, dar nu ştiu ce va fi în viitor. După ce am aflat de infecţie, am încercat să ascund boala de familie şi de prieteni. Fratele a aflat accidental. Am evitat să afle prietenele. Apoi au aflat toţi şi mi-au rămas alături. Prietenii m-au primit în continuare în familia lor. Le-am luat copiii în braţe şi i-am sărutat", a povestit ea.

Cei care cunosc ce presupune să fii seropozitiv sunt mai puţin reticenţi. "Nu-i condamn pe oamenii care se tem de HIV pentru că nu ştiu, ci pentru că judecă fără să cunoască", a mai spus Nicoleta.

Daniel a aflat că are HIV în 2003, după o pareză pe partea stângă. "În decembrie 2003, am făcut o toxoplazmoză cerebrală. Din cauza ei, am făcut o p