Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitări la căminele culturale

Publicat in Tribuna, joi 6 decembrie 2012 ·

de Dan FRÂNCU

danfrancu@tribuna.ro

06 decembrie 2012 21:42

0 vizualizari

A-A+

Primăria comunei Arpaşu de Jos a finalizat, recent, lucrările de reabilitare a celor două cămine culturale din Arpaşu de Jos şi Arpaşu de Sus. În urma acestor lucrări, locuitorii din cele două sate au la dispoziţie două localuri unde îşi pot organiza diverse evenimente familiale (nunţi, aniversări, botezuri, pomeni, etc), sălile putând găzdui, de asemenea şi spectacole, serbări şcolare, întâlniri cu cetăţenii, şedinţe sau orice altfel de evenimente organi­zate de sau cu acordul con­ducerii comunei.

Primarul comunei, Con­stantin Văcaru, ne-a informat că la Căminul Cultural (sala de festivităţi) din Arpaşu de Jos au fost efectuate reparaţii ale acoperişului şi diverse moder­nizări interioare şi exterioare, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 120.000 lei.

În urmă cu puţin timp au fo­st finalizate şi lucrările de amenajare a noii toalete de la Căminul Cultural, prin această investiţie fiind făcut un important pas către civi­lizaţie şi bun gust.

Lucrările au fost începute în cursul anului trecut.

Tot în cursul anului trecut au demarat lucrările de rea­bilitare şi modernizare şi la Căminul Cultural din Arpaşu de Sus, aici investiţia făcută din bani de la bugetul local al comunei fiind ceva mai mare: 350 mii lei. Lu­crările efectuate au fost, în linii mari, similare cu cele executate la imobilul din localitatea centru de comună (s-a reabilitat acoperişul, au fost refăcute zugrăvelile şi tencuielile interioare şi exterioare, s-a amenajat o nouă şi modernă toaletă, au fost făcute diverse achiziţii etc), astfel că acum diversele evenimente pot fi organizate în condiţii mult mai bune.

Primarul Constantin Văca­ru ne-a mai informat că, tot în scopul creării unor spaţii potrivite pentru a satisface nevoile populaţiei în ceea ce priveşte orga

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezastrul lăsat în urmă de furtună într-o regiune a țării. Un bărbat a murit, iar o pădure întreagă a fost pusă la pământ VIDEO

Ziare.com acum 5 minute
Pompierii din judeţul Maramureş au intervenit de urgenţă după furtunile devastatoare de luni seară. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a murit după ce a fost lovit de fulger, în timp ce era

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

LIVE TEXT. Bacalaureat 2024. Azi are loc proba obligatorie a profilului: Matematică și Istorie

Adevarul acum 18 minute
Examenul de Bacalaureat 2024 continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului. Elevii de la profilul uman vor da examen la Istorie, iar cei de la real, la Matematică. Adevarul.ro va publica subiectele, rezolvarea acestora, dar și baremele de corect

Mircea Geoană răspunde acuzațiilor de plagiat a tezei de doctorat

Info Est acum 10 ore
„Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează, mă trezesc astăzi cu o acuzație de plagiat a tezei de doctorat pe care am terminat-o acum 20 de ani. De ce astăzi? Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public d

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 9 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 8 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 12 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

23°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/31°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/35°
mie.

15°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/28°