Facultatea de Ştiințe Economice, din cadrul Universității Ovidius, continuă seria de acţiuni care au scopul de a apropia programele de învăţământ de cerinţele economiei reale. În acest sens, s-a iniţiat Concursul de proiecte de afaceri dedicat studenţilor, având misiunea de a-i familiariza pe tineri cu formatul cadru al unui plan de afaceri, conceput pentru finanţare din surse atrase.
Astăzi, în paralel cu lucrările Conferinței Internaţionale „Efecte ale crizei actuale asupra economiei globale", studenții Facultății de Științe Economice vor prezenta proiectele de afaceri, iar cele care au şanse reale de a fi puse în practică - din punct de vedere economic, juridic, tehnic, comercial, promovare sau resurse umane, vor fi premiate. Facultatea de Ştiințe Economice, din cadrul Universității Ovidius, continuă seria de acţiuni care au scopul de a apropia programele de învăţământ de cerinţele economiei reale. În acest sens, s-a iniţiat Concursul de proiecte de afaceri dedicat studenţilor, având misiunea de a-i familiariza pe tineri cu formatul cadru al unui plan de afaceri, conceput pentru finanţare din surse atrase.
Astăzi, în paralel cu lucrările Conferinței Internaţionale „Efecte ale crizei actuale asupra economiei globale", studenții Facultății de Științe Economice vor prezenta proiectele de afaceri, iar cele care au şanse reale de a fi puse în practică - din punct de vedere economic, juridic, tehnic, comercial, promovare sau resurse umane, vor fi premiate.