Analiza prestaţiei prezidenţiale a lui Băsescu vreme de opt ani relevă că aceasta a avut o sursă de inspiraţie unică şi este copia fidelă a demersului lui George W. Bush, în primii săi şase ani la Casa Albă. În egală măsură, şochează asemănarea izbitoare a momentelor-cheie din mandatele celor doi preşedinţi şi “prieteni buni” (Bush, aprilie 2008, la Bucureşti), de la victoria electorală, şi până la erodarea completă, politică, publică şi morală, a celor două personaje, exact cu doi ani înainte de finalul celui de al doilea mandat. Astfel,
1. În America, majoritatea vastă a americanilor a decis că Bush jr. a fost cel mai nepopular preşedinte din istoria ţării, cu cea mai slabă prestaţie dintre toţi cei 42 de precursori ai săi la Casa Albă. În mod absolut identic, cu un procentaj de popularitate chiar şi mai scăzut decât al fostului preşedinte american - 12% faţă de 19% - românii l-au clasificat pe Băsescu drept cel mai nepopular preşedinte din istoria de 37 de ani a prezidenţialităţii româneşti. Recent, “Washington Times” arăta că, sub Băsescu, majoritatea populaţiei s-ar întoarce în epoca lui Nicolae Ceauşescu, fostul lider comunist fiind favoritul nr. 1 al românilor în sondaje (53%), faţă de ceilalţi trei preşedinţi români de după 1990. Acelaşi ziar prestigios din capitala SUA consemna şi faptul că, la fel ca şi Bush jr., Băsescu a fost şi cel mai slab preşedinte din şirul celor patru preşedinţi ai ţării. În România ultimilor ani reformele democratice şi de liberalizare a pieţei au eşuat; economia de piaţă a împământenit definitiv o cultură a corupţiei capitaliste; societatea, împărţită net între o elită bogată şi săraci, adică marea majoritate a populaţiei, este învrăjbită; au apărut nemulţumiri şi o reacţie negativă a majorităţii faţă de Uniunea Europeană, iar toate aceste fenomene negative, afirma “Washington Times”, s-au petrecut în timpul admini