Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că viitorul premier trebuie să fie o persoană loială interesului naţional, să nu aibă vulnerabilităţi, să nu aibă umbre sau minciuni în CV, să inspire încredere.
“Viitorul premier trebuie să fie un proeuropean şi un proatlantist. Domicilul acestei ţări este în UE şi NATO, aici ne construim şi securitatea şi prosperitatea. Aici. Mi-aş dori ca cel pe care îl voi desemna pentru funcţia de prim-ministru şi cei pe care partidele mi-i vor propune să fie o personalitate loială interesului naţional, pe care să-l aşeze deasupra intereselor de partid şi de grup, fie ele şi interese de grup mediatic”, a declarat Traian Băsescu în cadrul unei declaraţii de presă, susţinute vineri la Palatul Cotroceni.
Iată principalele declaraţii ale preşedintelui:
-Este ultima ieşire publică pe care o am legată de această campanie. Aş vrea să abordez 3 subiecte. Primul este Ziua Constituţiei, al doilea este o foarte scurtă apreciere cu privire la campanie şi al treilea subiect, profilul primului-ministru.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că viitorul premier trebuie să fie o persoană loială interesului naţional, să nu aibă vulnerabilităţi, să nu aibă umbre sau minciuni în CV, să inspire încredere.
“Viitorul premier trebuie să fie un proeuropean şi un proatlantist. Domicilul acestei ţări este în UE şi NATO, aici ne construim şi securitatea şi prosperitatea. Aici. Mi-aş dori ca cel pe care îl voi desemna pentru funcţia de prim-ministru şi cei pe care partidele mi-i vor propune să fie o personalitate loială interesului naţional, pe care să-l aşeze deasupra intereselor de partid şi de grup, fie ele şi interese de grup mediatic”, a declarat Traian Băsescu în cadrul unei declaraţii de presă, susţinute vineri la Palatul Cotroceni.
Iată principalele declaraţii ale preşedin