Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La final de an Şeful Evaluatorilor din România, propus pentru audiere în dosarul retrocedărilor din Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, vineri 7 decembrie 2012 ·

Posibil pentru ultima dată în acest an, dosarul retrocedărilor din Constanţa se va afla pe masa judecătorilor Curţii de Apel din capitală la data de 18 decembrie. Potrivit unor surse, la acest termen magistraţii vor decide dacă, în cauză, vor fi audiaţi şi alţi martori propuşi de apărătorii inculpaţilor la acest moment procesual.

Pe lista posibililor martori se află preşedintele Uniunii Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, Marian Petre dar şi George Dogărescu, preşedintele Filialei Sud-Est Constanţa a uniunii. Mai mult decât atât, pe lângă Marian Petre şi George Dogărescu ar mai fi fost propus şi Nicolae Nemirschi, fostul şef al Ministerului Mediului. Amintim că la data de 28 octombrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire „nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)". Posibil pentru ultima dată în acest an, dosarul retrocedărilor din Constanţa se va afla pe masa judecătorilor Curţii de Apel din capitală la data de 18 decembrie. Potrivit unor surse, la acest termen magistraţii vor decide dacă, în cauză, vor fi audiaţi şi alţi martori propuşi de apărătorii inculpaţilor la acest moment procesual.

Pe lista posibililor martori se află preşedintele Uniunii Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România, Marian Petre dar şi George Dogărescu, preşedintele Filialei Sud-Est Constanţa a uniunii. Mai mult decât atât, pe lângă Marian Petre şi George Dogărescu ar mai fi fost propus şi Nicolae Nemirschi, fostul şef al Ministerului Mediului. A

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caraş-Severin: Un poliţist s-a împuşcat accidental cu arma din dotare / A fost dus de urgenţă la spital

News.ro acum 32 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital.

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 22 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum 51 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum 40 minute
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Press Alert acum 46 minute
< figure id="attachment_459544" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Măsura este luată pen

Circulaţia trenurilor va avea loc în condiţii speciale din cauza caniculei, în perioada 19-21 iunie

Adevarul acum o ora
Circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii speciale, cu reducerea vitezei, în anumite intervale orare, temperaturile de la nivelul şinelor depăşind 50 de grade Celsius, a informat miercuri CFR Călători.

Vremea

București
acum

35°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

34°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°