Simultan cu întâmplările din decembrie 1989 s-au separat şi apele în societatea românească şi în presă, după un criteriu ce părea valabil, dar care s-a dovedit simplist şi păgubos. Lumea s-a împărţit în neo/ cripto sau mai ştiu cum "comunişti" şi "anti-comunişti". Crucişătorul "neo/ cripto" s-a numit, în epocă, Adevărul, iar nava amiral a "anti" s-a numit România liberă. Celor două publicaţii li s-au adăugat Dimineaţa şi Azi (primei) şi Dreptatea şi Cotidianul (celei de-a doua). Apele post-revoluţionare s-au umplut în scurt timp de bărcuţe, barje şi barcaze care s-au aşezat în siajul uneia sau alteia dintre cele două mari flotile, dar şi de ambarcaţiuni care schimbau stindardul şi velele după cum bătea vântul.

Cele două tabere se războiau (convinse, fiecare, de justeţea cauzei îmbrăţişate), chipurile, în numele "neo/ cripto" şi al "anti" comuniştilor. La adăpostul fumului gros şi al patimilor extreme/ extremiste iscate de luptele grele şi nemiloase care se purtau în epocă, o parte dintre cei care alimentau combat-ul (chiar dacă se aflau în tabere diferite) au căzut la pace, o pace secretă, şi au purces la devalizarea României. În interes personal, transpartinic, nici anti, nici cripto, nici neo-comunist, nici necum altcumva.

Când cele două armade au încetat canonada, susţinătorii lor s-au trezit cetăţeni electorali (naţionali şi europeni) cu drepturi depline şi egale de a contempla scheletul unei Românii statistice, devalizate, care nu le mai aparţinea nici unora, nici altora. Războiul fusese câştigat de cei care-l iniţiaseră şi-l alimentaseră şi fusese pierdut de ambele oştiri combatante.

A pomeni astăzi despre comunism, ba chiar despre stalinism în societatea (politică) românească, a aduce "argumente" anticomuniste şi antistaliniste în discursul despre România nu poate avea drept efect decât revigorarea unei perdele de fum care o să ne separe di