Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simionescu se roagă ca disperatu

Publicat in Vocea Brailei, vineri 7 decembrie 2012 ·

Mamă-mamă, ce bine i-a ieşit campania asta electorală lui Aurel Simionescu. Pe bune, niciodată nu l-am simţit mai absent pe Simionescu din viaţa urbei, şi credeţi-mă că îl urmăresc de ceva vreme, în special din 2008, de când a ajuns primar. Zici că dl. Simionescu a fost plecat în concediu sau aşa ceva, că l-a durut la bască de campania electorală.

Bine, pe de o parte aşa ar şi trebui să fie, căci primarul este reprezentantul tuturor brăilenilor, nu doar al celor care au votat USL în vară, la locale. Dar parcă prea discret a fost Aurel Simionescu. Chiar să nu fi primit el nici o sarcină la partid pentru ca-candidaţii USL să crească în sondaje sau na, măcar să nu scadă dramatic în preferinţele electoratului?

Dar uite că abia acum mi-am dat seama că Aurel Simionescu a preferat să fie discret, pentru simplul motiv că era niţel paralizat de spaimă. Un singur lucru rău putea să se întâmple în aceste 30 de zile electorale, iar ca principal vinovat să fie găsit exclusiv primarul Simionescu. Este vorba, desigur, despre zăpada care ar fi putut să cadă peste Brăila taman în campania electorală. Norocos ca de obicei, Simionescu a fost scutit însă de un astfel de pocinog, vremea fiind chiar de plajă, pe alocuri. Ok, a fost bine şi frumos în Brăila, de zici că Aurel Simionescu a pus vreo 514.000 de acatiste de Sf. Parascheva. Problema este că, începând de vineri, cu două zile înainte de alegerile parlamentare, meteorologii au anunţat ninsori şi viscol în toată partea de S-E a ţării. Şi ce să vezi? Brăila se află în zona de sud-est a României. Bă, voi aţi înnebunit cu capul - ar putea exclama dom' primar, numai că dumnealui nu are în vocabular astfel de exprimări oarecum licenţioase. Şi pe bună dreptate, căci după ce timp de 28 de zile vremea a ţinut cu el, să aibă Simionescu atâta ghinion exact pe ultima sută de metri?

Nu ştiu exact dacă va ninge sa

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°