Marian Sârbu, preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) începând din iunie, a anunţat în prima sa apariţie publică strategia noii conduceri pentru următorii ani de mandat: prudenţă în investiţii şi costuri maximale de administrare.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) este responsabilă de supervizarea modului în care sunt investite de către cei nouă administratori contribuţiile plătite obligatoriu de angajaţi din venitul salarial pentru pensiile de peste douăzeci de ani. În prezent, 5,7 milioane de români contribuie lunar cu 3,5% din venitul salarial la un fond obligatoriu, iar din 2013 suma este programată să crească la 4%. Contribuţiile nete plătite de angajaţi la fondurile de pensii private obligatorii din martie 2008 până în prezent sunt în valoare de circa 8 miliarde de lei, această sumă fiind investită în titluri de stat, obligaţiuni, acţiuni şi depozite bancare.
Din iunie conducerea Comisiei a fost preluată de Marian Sârbu, fost ministru al Muncii şi susţinut în funcţie de partidul UNPR. El a fost numit de Parlament pentru un mandat de şase ani.
"Noul consiliu al CSSPP va avea în următorii ani patru direcţii de acţiune. Prima este asigurarea unui echilibru între rolul economic şi social al pensiilor private. Avem datoria de a încuraja rolul economic al pensiilor private, dar trebuie să asigurăm şi stabilitatea sistemului prin norme prudenţiale de investiţii", a declarat Marian Sârbu în cadrul primei conferinţe de presă organizate joi 6 decembrie.
Drept dovadă a strategiei noii conduceri stă prima modificare propusă normelor de investiţii, care are în vedere interzicerea investiţiilor în imobiliare, private equity şi în fonduri închise de investiţii pentru fondurile obligatorii de pensii.
În strategia CSSPP urmează creşterea gradului de conştientizare a inter