Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarul care cu banii de-o Dacie “a produs” printr-o semnătură bani de-un Maybach

Publicat in Romania Libera, vineri 7 decembrie 2012 ·

Astfel, pe 21 ianuarie 2009, Ioan Folescu iese din acţionariatul profitabilei firme Potenţial Cons SRL, unde până atunci fusese unic acţionar, SRL-ul fiind trecut pe numele deputatului Dumitru Georgică. Conform declaraţiei de avere a parlamentarului, reiese că acesta a plătit pentru pachetul de 99,51% din acţiuni, suma de 18.280 lei. Cu acei bani, în 2009 deputatul Georgică şi-ar fi putut cumpăra eventual cel mai ieftin model de Dacia Logan prin programul rabla (dacă ar fi deţinut trei tichete), asta cu condiţia să mai fi avut economisite alte câteva sute de euro. Însă, parlamentarul a intuit potenţialul de business şi cu banii de "o Dacie" a achiziţionat în 2009 firma colegului său de partid Ioan Folescu, societate cu o cifră de afaceri de 21 milioane lei noi. Dividendele de care a beneficiat parlamentarul s-au cifrat la circa 2,2 milioane lei. Adică suficienţi bani cât să-şi cumpere un Maybach 62 Zeppelin (vârful de lance al producătorului german, care costa la acea vreme 473.000 euro) şi i-ar mai fi rămas de cheltuială 50.000 euro. În condiţiile profitabilităţii excepţionale a SRL-ului cu pricina, este inexplicabil de ce fondatorul firmei Potenţial Cons, Ioan Folescu a făcut un gest atât de necugetat de a o vinde pe nimic deputatului Georgică.

La fel de inexplicabil, după un an 2009 extrem de fructuos, în 2010 parlamentarul Georgică vinde "mina de aur" pentru doar 150.000 (n.r. monedă neprecizată), conform declaraţiei de avere.

Atunci când PDL l-a pus în funcţia de şef al Electrica pe Ioan Folescu, firma acestuia avea un palmares impresionant de contracte cu statul, unele dintre acestea având legătură directă cu domeniul "energiei electrice" pe care urma să-l păstorească. Dăm doar câteva exemple din cele şase contracte în domeniul electricităţii primite de firma fondată de Folescu din 2007 încoace: recondiţionare şi întreţinere iluminat public în Tâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum o ora
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 2 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum o ora
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 4 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 6 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 3 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 3 ore
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Cod portocaliu de averse, vijelie și grindină în mai multe județe. A fost transmis mesaj Ro-Alert

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că în vestul țării urmează o perioadă cu averse, vijelie și grindină. ANM a emis cod portocaliu. Meteorologii avertizează că vor fi „averse torențiale care vor acumula 30…40 l/mp, frecvente descărc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/29°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°