Într-un editorial pentru „Washington Post“, premierul român Victor Ponta a scris despre impactul negativ pe care măsurile de austeritate l-au avut asupra României şi despre cum „planul mai inteligent“ aplicat de guvernul său a asigurat un echilibru între creşterea economică şi disciplina bugetară.
Pe 6 noiembrie, alegătorii din Statele Unite ale Americii au transmis un mesaj referitor la direcţia economică a ţării. Ţară după ţară, Europa trece acum printr-un proces similar. În România, alegerile legislative vor avea loc duminică, pe 9 decembrie, şi-a început Ponta editorialul din „Washington Post.“
Realegerea preşedintelui Obama a reprezentat o victorie pentru consolidarea fiscală şi pentru creştere economică. Tot mai mulţi europeni îşi exprimă acum dorinţa pentru o politică asemănătoare.
România a fost una dintre ţările puternic afectate de criza economică din Europa. Premierul român a criticat programul de austeritate ales la vremea respectivă, despre care a menţionat că a avut un impact social şi economic devastator: salariile profesorilor şi ale doctorilor au ajuns la un nivel inferior comparativ cu cele ale muncitorilor necalificaţi, iar românii aparţinând clasei de mijloc au plecat peste graniţă.
„Uniunea Social Liberală a ajuns la putere în mai 2012 şi a elaborat un plan de acţiune inteligent, bazat pe un echilibru între disciplina bugetară strictă şi redresarea economică, dar şi între creştere şi dezvoltare socială.
Guvernarea actuală îşi menţine cu fermitate angajamentul pentru a echilibra şi pentru a consolida bugetul. Datoria publică a ţării a scăzut încă din luna mai şi deficitul public a fost redus de la 4,1% din Produsul Intern Brut în 2011, la 2,2% din PIB în 2012.
În acelaşi timp, am adoptat măsuri pentru creşterea economică şi pentru crearea de locuri de muncă. Am reformat rambursările de TVA pentru a ajuta micii a