1. Absenţa la vot se plăteşte

Ne-am obişnuit deja cu politica de campanie electorală, cu faptul că în preajma alegerilor naţionale acţiunile politicienilor au ca singur ţel obţinerea cât mai multor voturi. E un lucru natural, ceva ce se întâmplă în orice ţară democratică, fie şi în forme foarte diferite. Dar în România acest fenomen este însoţit de un altul, la fel de evident. Și care pare la fel de natural, prin urmare, deși e o aparență care înșeală.

Mă refer la faptul că aceste “acţiuni electorale” sunt foarte dezechilibrate. Natural ar fi ca ele să vizeze toate categoriile de votanţi. În realitate, unele categorii sunt privilegiate, iar altele sunt relativ ignorate. De exemplu, de departe cea mai vizată categorie este cea a pensionarilor. S-au publicat liste cu ” legi electorale”, puteţi număra câte din ele îi vizează direct sau indirect. “Partidele se bat pe votul pensionarilor” constată periodic presa, ca şi cum ar fi de la sine înţeles că, dacă e să se bată pe votul cuiva, pensionarii sunt prima, dacă nu singura ţintă. Şi, ca să completeze dilema, vorbim de toate partidele. De ce? Sensibilitatea politicienilor noştri la problemele vârstei a treia? Ok, lăsăm gluma; dar întrebarea rămâne. Sunt mai bune voturile pensionarilor decât ale altora? Cu siguranţă că nu.

(O paranteză. Am scris aceste articole în ajunul alegerilor din 2008. Situația de acum este diferită, pentru că opoziția actuală, ARD-ul dlor Blaga și Ungureanu, nu funcționează politic, n-a făcut niciun fel de campanie. Dar în esență afirmațiile rămân la fel de valabile ca acum patru ani – dacă luăm, de exemplu, modul în care partidele, fără excepție, s-au raportat la măsurile de austeritate.)

Se spune, uneori cu un ton dispreţuitor, că votul pensionarilor e uşor de cumpărat. Nu sunt de acord cu o bună parte din asta, mai ales cu tonul, dar afirmaţia conţine un adevăr simplu şi esenţ