Din 2010, cand au aparut primele semne ale crizei din Grecia, si pana in momentul de fata, cand se intrezareste un oarecare progres in urma implementarii unor masuri fara precedent, principalii politicieni europeni, precum si reputati analisti au fost permanent citati de presa internationala cu declaratii prin care vesteau sfarsitul Greciei ca stat membru al zonei euro si falimentul iminent al acesteia.
"Tragedia greceasca" a debutat in mod oficial la inceputul anului 2010, confirmand zvonurile ingrijoratoare privind finantele guvernului de la Atena. Gestionarea crizei la nivelul declaratiilor a inceput prin negare. In contextul cresterii accelerate a costurilor de imprumut ale Greciei, premierul elen de la acea data, George Papaconstantinou, decalara, in aprilie, ca atitudinea pietelor nu reflecta starea reala a economiei Greciei si nu are in vedere eforturile depuse de guvern in vederea ameliorarii situatiei financiare. Astfel, spunea fostul premier, Grecia nu va solicita sprijin extern.
Ultima speranta a grecilor: Un calugar care a prezis criza - Wall Street Journal
Cu o luna inainte, cancelarul german Angela Merkel incerca sa calmeze pietele financiare, sustinand, de asemenea, ca Atena nu va avea nevoie de ajutor din partea statelor europene partenere, iar aceasta ar trebui sa isi rezolve singura problemele legate de nivelul datoriei. "Nu exista pericolul unui faliment", declara Merkel pentru un post german de radio.
Pe de alta parte, acelasi oficial ceruse, anterior, ca membrii zonei euro sa poata exclude din aceasta constructie tarile care nu respecta obligatiile fiscale asumate prin tratatul de aderare, categorie in care fara indoiala Grecia se incadra cu succes. Ulterior, punand probabil in balanta avantajele si dezavantajele exluderii Greciei, tonul liderului german s-a schimbat radical.
In mai 2010,
