1. Cota unică la 16%. Un angajament scris, negru pe alb, că timp de 4 ani nu se modifică în nici un fel sistemul de impozitare în România. Nici nu creşte, nici nu scade, nici nu se schimbă. Predictibiltate cu P mare.
2. Premierul este primul ministru al fondurilor europene. Dacă absorbţia nu creşte cu 10% pe an, pleacă - angajament asumat public în prima zi de guvernare. Ca să facă aceasta are toată libertatea. Principalul obstacol în atragerea banilor europeni a fost lipsa de voinţă politică. Aşa, este capacitată întreaga voinţă politică disponibilă pe piaţă. Cu acest ritm de absorbţie începem să avem o şansă de creştere economică cu 2-3%, iar premierului cu pricina i se va face statuie la terminarea mandatelor, după 8 ani. De numele celor care i-au stat în cale şi l-au încurcat în atingerea obiectivului nu îşi va mai aminti nimeni.
3. Deschiderea tuturor exploatărilor miniere viabile din România. Doar investitori privaţi, condiţii dure privind obligaţiile de mediu şi cele privind locurile de muncă, o cotă de participare a statului de 10-15%.
4. Subvenţii mărite pentru agricultură. Dublate, triplate, cât este nevoie până când tot terenul agricol este cultivat. Credite de la banca de stat pentru acoperirea cofinanţării investiţiilor cu bani europeni.
5. Parteneriat cu Germania şi Marea Britanie pentru Vamă şi Fisc.
6. Standarde de cost pentru orice achiziţie sau investiţie cu bani publici. Peste tot, fără nici o excepţie, cu orice risc. Clienţii politici vor trebui să-şi reducă profiturile – patru ani doar supravieţuim, dăm de lucru la oameni, ne continuăm activitatea. După ce le trece supărarea vor accepta, concurenţa e dură, mai ales pe vreme de criză.
7. Sector privat în sănătate. Mai mare, mai repede.
8. Vizite în toate capitalele europene: Nu vă retrageţi investiţiile! Ce vreţi în schimb?
9. Rescrierea salarizării bugetar
