Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Bihor s-a înregistat un vot cam în media naţională - Vot printre nămeţi

Publicat in Crisana, duminică 9 decembrie 2012 ·

Scrutinul parlamentar din acest an a fost influenţat în mare măsură de ninsoarea care a căzut încă de sâmbătă după-amiază. Astfel, la ora 18.00, prezenţa la vot a fost, la nivelul judeţului, de doar 36,82%, ceea ce a clasat Bihorul pe locul 20 la nivel naţional. Prezenţa la urne la nivelul întregii ţări a fost, la ora 18.00, de 36,54%.

Nereguli minore

Dacă în alte judeţe au fost secţii de votare care nu au putut fi deschise la ora 7.00, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în judeţul Bihor toate cele 650 de secţii de votare au funcţionat fără probleme. Cu toate acestea, la primele ore ale dimineţii, la Biroul Electoral Judeţean au fost raportate nereguli cauzate de reprezentanţii PPDD în trei secţii de votare. Mai exact, la secţiile de votare 48 (Oradea), 248 (Biharea) şi 406 (Girişu de Criş) s-au prezentat alţi reprezentanţi PPDD la secţii decât cei desemnaţi iniţial să facă parte din birourile electorale respective. Deşi aceştia aveau asupra lor delegaţii semnate de conducerea PPDD, nu li s-a permis accesul în secţie, acestea funcţionând cu minimum de membri prevăzut de lege, adică 5 persoane. Totodată, BEJ a anunţat că sâmbătă, 8 decembrie, PPMT a semnalat o încălcare a legii electorale în localitatea Valea lui Mihai. Astfel, Asociaţia Pensionarilor din Valea lui Mihai "Szepkor" oferea persoanelor vârstnice invitaţii de a participa la o serbare programată în data de 16 decembrie şi în care urmau să fie împărţite cadouri de Moş Nicolae. BEJ a apreciat că activitatea desfăşurată de asociaţie "poate avea o natură electorală, întrucât se referă la distribuirea unor pachete pentru un eveniment care a avut loc în trecut, respectiv Sf. Nicolae".

Urna mobilă, excesiv de mobilă

De asemenea, preşedintele BEJ, judecătorul Antik Levente, a remarcat numărul mare de solicitări pentru urna mobilă înregistrate în Sălacea (85 de cereri) şi Sâniob (31 de c

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 44 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum o ora
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 37 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°