3. Pe plan extern, şi Bush şi Băsescu şi-au câştigat aceeaşi reputaţie negativă, prin faptul că ambii au adus prejudicii grave de imagine ţărilor lor. Percepţia internaţională a administraţiei neoconservatoare Bush jr. s-a înrăutăţit considerabil după invadarea Irakului, influenţa SUA a intrat în declin chiar şi printre aliaţii lor tradiţionali. Antiamericanismul a luat proporţii necunoscute în trecut, şi-a aflat originea, în cea mai mare măsură, în politica neinspirată a preşedintelui în Irak şi s-a manifestat din Marea Britanie, Polonia şi România, până în lumea musulmană şi ţările Americii Latine; din Asia Centrală, Pakistan şi Indonezia, şi până în Coreea de Sud.
Din anul 2003 şi până în 2008, procentul europenilor occidentali care au dorit ca Statele Unite să conducă destinele lumii a scăzut dramatic, de la 64% aproape de 20 %, la fel încrederea în Bush s-a diminuat cu zeci de procente. Majoritatea publicului, din întreaga lume, a crezut că administraţia Bush jr. a acţionat numai pentru interesele sale, ignorându-le pe ale aliaţilor euroatlantici, ceea ce a amplificat opoziţia generală faţă de unilateralismul SUA în afacerile internaţionale. Tratamentul prizonierilor islamici la Bagdad şi la Guantanamo a provocat pretutindeni o reacţie atât de negativă, încât fostul consilier pentru Securitatea Naţională, Zbigniew Brzezinski, a apreciat că simbolul Americii nu mai este Statuia Libertăţii, ci temniţa de maximă securitate de la baza militară americană din Cuba. Totodată, sprijinul public pentru NATO s-a diminuat, în paralel cu intrarea Americii într-un con de umbră, precum şi cu transformarea treptată a organizaţiei dintr-una militară, într-una de control politic, pază, intervenţie şi securitate.
Cu Băsescu lucrurile au stat exact la fel. Anunţul făcut la inaugurare, că axa Washington – Bucureşti va fi vectorul exclusiv al politicii externe