ALEGERI PARLAMENTARE 2012. ARD a depus plângere penală în cazul primarului comunei Olteni din Teleorman pe motiv că la ora 09:00 a împărţit, împreună cu un grup de cetăţeni, bani alegătorilor cu menţiunea să voteze cu USL, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al ARD Traian Ungureanu, potrivit Mediafax.
Ungureanu a mai precizat că primarul comunei Olteni "i-a aplicat un pumn în faţă" copreşedintelui ARD Teleorman, când acesta a atenţionat că sesizează Poliţia la 112.
"Am depus o plângere penală împotriva primarului comunei Olteni din Teleorman, care la ora 09:00, împreună cu companioni de origine romă, împărţea bani alegătorilor cu menţiunea de a vota cu USL", a spus Ungureanu.
"Copreşedintele ARD Teleorman i-a spus că va sesiza Poliţia la 112, iar primarul i-a aplicat un pumn în faţă, sub privirile blânde ale poliţiei", a mai relatat Ungureanu.
El a sesizat şi faptul că în comuna Beca de Jos din judeţul Mureş, la ora 10:30, nu s-a putut vota pentru că buletinele de vot dintr-un colegiu au fost trimise în alt colegiu.
Citeşte şi ALEGERI PARLAMENTARE 2012: A ÎNCEPUT VOTAREA! Mai multe secţii de vot, ÎNCHISE din cauza vremii. MAI a cerut ajutorul Armatei ALEGERI PARLAMENTARE 2012. ARD a depus plângere penală în cazul primarului comunei Olteni din Teleorman pe motiv că la ora 09:00 a împărţit, împreună cu un grup de cetăţeni, bani alegătorilor cu menţiunea să voteze cu USL, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al ARD Traian Ungureanu, potrivit Mediafax.
Ungureanu a mai precizat că primarul comunei Olteni "i-a aplicat un pumn în faţă" copreşedintelui ARD Teleorman, când acesta a atenţionat că sesizează Poliţia la 112.
"Am depus o plângere penală împotriva primarului comunei Olteni din Teleorman, care la ora 09:00, împreună cu companioni de origine romă, împărţea bani alegătorilor cu menţiunea de a vota c