Cursurile vor fi suspendate, luni, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Timiş şi din judeţul Suceava, din cauza zăpezii şi a viscolului, a decis, duminică după-amiază, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ).
"Inspectoratele şcolar pot lua decizia suspendării cursurilor dacă sunt situaţii speciale. Până acum nu am primit informaţii privind suspendarea cursurilor decât în judeţul Timiş", a declarat pentru agenţia Mediafax ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2012-2013, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerilor unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor din unităţile de învăţământ.
Modificarea structurii anului şcolar se aprobă cu condiţia recuperării orelor pierdute, potrivit documentului citat.
Inspectorul şcolar general din judeţul Timiş, Cornel Petroman, a declarat corespondentului MEDIAFAX că s-a luat decizia ca luni, 10 decembrie, toate unităţile de învăţământ din judeţ să rămână închise din cauza zăpezii, decizia putând fi prelungită şi pentru ziua de marţi, în funcţie de condiţiile meteorologice.
"Condiţiile nu sunt cele dorite, am decis să suspendăm cursurile în data de 10 decembrie în toate unităţile de învăţământ din judeţ. Nu se poate circula pe unele drumuri, astfel că este mai bine să suspendăm. Mâine (luni - n.r.) vom discuta într-un consiliu administrativ dacă vremea se menţine rea şi va fi zăpadă în continuare să suspendăm şi marţi, dar deocamdată decizia este pentru ziua de luni", a declarat Petroman.
Judeţul Timiş se află sub avertizare de cod galben pen