Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creştere ciudată în Bucureşti: 5% dintre alegători în plus, la ora 14, faţă de prezenţa din 2008

Publicat in Adevarul, duminică 9 decembrie 2012 ·

Statistica oficială a prezenţei la alegerile parlamentare a dat naştere unei situaţii atipice, în care alegătorii din mediul urban sunt mai numeroşi decât cei din mediul rural. Aceeaşi numărătoare a relevat faptul că bucureştenii au fost, în această duminică, mult mai interesaţi de viaţa politică decât la ultimele alegeri legislative.

O diferenţă importantă între cele două scrutine electorale (cel din 2008 şi cel care are loc astăzi) o reprezintă prezenţa la urne a bucureştenilor. Dacă la ultimele alegeri parlamentare se prezentaseră la vot, la ora 14.00, doar 15,85% dintre bucureşteni, la alegerile de anul acesta numărul alegătorilor din Capitală a crescut cu 5%, astfel că prezenţa la vot în Bucureşti depăşea, la orele 14.00, 20 de procente.

Şi în ceea ce priveşte prezenţa la vot în mediul urban există schimbări faţă de scrutinul trecut. Dacă în 2008 prezenţa la vot, la ora 14.00, a fost de 20,56% la nivel naţional (prezenţa la vot în mediul rural a fost de 22,34%, în timp ce la oraşe procentul a fost de 19,84%), anul acesta lucrurile stau diferit. Numărul alegătorilor care provin din mediul urban este de 20,71%, în timp ce doar 20,36% dintre alegătorii din mediul rural s-au prezentat la vot.

Aşa cum observă şi sociologul Barbu Mateescu într-o postare pe reţaua de socializare Facebook, situaţia este una „atipică”. Analistul politic Cristian Pârvulescu a explicat pentru adevarul.ro care sunt cauzele acestei situaţii. În opinia lui Pârvulescu, „prinicipalul motiv pentru care bucureştenii au ieşit din case în decembrie pentru a-şi vota reprezentanţii este faptul că populaţia din mediul urban resimte mult mai bine efectele politizării“. Politizarea este mai mare în mediul urban decât în mediul rural

„Au înţeles că li s-au tăiat pensiile, salariile. Au fost afectaţi de situaţia politică şi sunt, deci, mult mai dispuşi să se implice în viaţa polit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 36 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 35 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 15 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum o ora
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°