Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile parlamentare, la ora 14.00, a fost de 20,56%, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleţ.
Potrivit lui Marian Muhuleţ, prezenţa la vot, la nivel naţional, în mediul urban, până la ora 14.00, a fost de 20,71 %.
În mediul rural, prezenţa la vot, la ora 14.00, a fost de 20,36%.
Într-un număr de 21 judeţe, prezenţa la vot a fost superioară mediei calculate la nivel naţional.
În judeţul Teleorman se înregistrează, potrivit BEC, cea mai mare prezenţă la vot, de 29,85% din totalul alegătorilor înscrişi în liste, fiind urmat de judeţele Gorj - 27,79%, Olt - 25,46%, Constanţa - 25,1%, Mehedinţi - 25,08%.
La polul opus se află judeţul Timiş, unde se înregistrează cea mai scăzută prezenţă la urne, de 12,3% din alegătorii înscrişi în listele electorale, urmat de judeţele Arad - 13,38%, Cluj - 14,86%, Bistriţa-Năsăud - 14,87%, Maramureş - 15,05%.
Prezenţa la vot până la ora 14.00 în celelalte judeţe este următoarea: Dolj - 24,99%, Brăila - 24,58%, Călăraşi - 24,53%, Galaţi - 24,42%, Giurgiu - 24,21%, Dâmboviţa - 23,26%, Prahova - 22,92%, Tulcea - 22,45%, Braşov - 21,97%, Neamţ - 21,81%, Iaşi - 21,54%, Botoşani - 21,53%, Argeş - 21,49%, Ialomiţa - 21,33%, Vâlcea - 21,02%, Vaslui - 20,85%, Ilfov - 20,49%, Municipiul Bucureşti - 20,48%, Bacău - 20,46%, Hunedoara - 20,31%, Buzău - 19,83%, Vrancea - 19,72%, Suceava - 19,38%, Bihor - 18,93%, Harghita - 18,67%, Mureş - 17,82%, Caraş Severin - 17,54%, Covasna - 17,28%, Alba - 17,18%, Satu Mare - 17.00%, Sălaj - 16,60%, Sibiu - 16,14%.
Datele au fost estimate pe baza unui eşantion reprezentativ format din 2.994 secţii de votare, cu o marjă de +/- 3 la sută.
Prezenţa la vot, la nivel naţional, la parlamentarele din 2008, era, la ora 14.00, de 19,84%.