de Alexandra CHEŞCU
Laura BUCIU
10 decembrie 2012 02:30
72 vizualizari
A-A+
Sibiul a votat „împotrivă”! Este un lucru pe care îl recunosc liderii partidelor implicate în procesul electoral, dar şi candidaţii. Dacă preşedintele PSD Sibiu, co-preşedinte al USL, Ioan Cindrea spune că votul din 9 decembrie a fost un vot „împotriva regimului Băsescu”, vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, candidat pentru încă un mandat de deputat în Colegiul 2 - municipiul Sibiu, spune că a fost „un vot de sancţionare a ARD”. În final, procentul sibienilor care au votat a fost de 37,6 la sută. A fost un vot atipic: orăşenii au ieşit la vot într-un număr mai mare decât locuitorii satelor. Biroul Electoral Judeţean Sibiu a arătat că la ora 21.00, prezenţa la urne a fost de 37,64 la sută în mediul urban şi de 35,92 la sută în mediul rural. Sondajele arată că USL ar fi câştigat tot. Singurul care îşi poate striga victoria este, însă, Ovidiu Ganţ, candidat din partea FDGR, care se supune unui alt algoritm, pentru minorităţile naţionale. Cel mai probabil astăzi vom şti pe cine au trimis sibienii în Parlamentul României.
Înainte de a se bucura, USL Sibiu aşteaptă rezultatele finale
O atmosferă densă s-o tai cu cuţitul a fost ieri seară în sediul PSD Sibiu, primele minute de după închiderea urnelor fiind cele mai încordate. Primul care a ajuns la sediu a fost Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu, urmat, la destul de scurt timp, de Ioan Tămâian şi de Sorin Ilieşiu. Toată lumea a stat cu ochii pe televizor pentru a urmări primele rezultate ale alegerilor de ieri, mulţi dintre oamenii politici recunoscând că nu au dormit foarte bine sau aproape deloc cu o noapte înainte.
Chiar dacă, aşa cum era şi de aşteptat, toată lumea s-a bucurat la aflarea primelor sondaje de la nivel naţional, care au dat USL-ul câştigător, mulţi dintre oam