Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Victoria zdrobitoare a USL, o înfrângere pentru preşedintele Băsescu”, consideră presa străină

Publicat in Jurnalul, luni 10 decembrie 2012 · ·

“Mulţi români sunt sătui de lupta pentru putere, iar un nou război la vârf ar putea afecta grav România, pe plan economic”, scriu jurnaliştii occidentali

Rezultatul alegerilor parlamentare din România animă presa occidentală, care se întrece în analize şi predicţii. Potrivit postului american de televiziune FoxNews, alegerile parlamentare din România au fost câştigate clar de coaliţia de centru-stânga, dar rezultatul ar putea reaprinde disputele personale dintre preşedinte şi premier.

“Victor Ponta se află pe o poziţie puternică, în lupta pentru putere, cu preşedintele de dreapta, însă oponentul său, preşedintele Traian Basescu, are posibilitatea de a cere altcuiva din USL să formeze Guvernul. Aceasta ar putea slăbi pieţele, deoarece orice perioadă prelungită, fără o nouă administraţie la locul său, va ridica întrebări despre modul în care România va obţine un nou acord cu FMI, atunci când actualul va expira, la începutul anului 2013”, comentează şi agenţia de presă Reuters. “Fosta ţară comunistă a făcut progrese în unele domenii, de la Revoluţia din 1989, care l-a răsturnat de la putere pe dictatorul Nicolae Ceausescu, dar, deşi a aderat la Uniunea Europeană în 2007, rămâne cel de al doilea membru cel mai sărac al blocului. Zăpada abundentă, ploaia şi ceaţa, în această ţară balcanică, au îngreunat prezenţa la vot, dar slaba prezenţă reflectă şi dezamăgirea profundă faţă de politicieni - pe mulţi dintre ei alegătorii îi consideră corupţi”, apreciază jurnaliştii de la Reuters, a căror opinie a fost preluată de mai multe publicaţii occidentale.

“USL a beneficiat de o revigorare după ce Băsescu şi ARD au redus salariile şi au mărit impozitul pe vânzări, înainte de a pierde puterea, în urma votului de neîncredere, în aprilie. Dar creşterea economică fără vlagă va da următoarei administraţii puţine posibilităţi de a slăbi reducerea costuri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum o ora
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°