Printr-un proiect de hotărâre, Consiliul Judeţean va oficializa în această lună o nouă schimbare în componenţa Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Timiş aflată în subordinea sa. Această Comisie şi-a modificat structura şi componenţa de mai multe ori pe parcursul ultimilor ani, schimbări care au început odată cu controalele extinse legate de acordarea indemnizaţiilor de handicap în Timiş. O serie de consilieri judeţeni spun că ar fi aşteptat să vadă o investigaţie de amploare legate de eventualele nereguli semnalate legate de aceste indemnizaţii.
O nouă modificare
În această lună, prin Hotărâre de Consiliu Judeţean Timiş, plenul va oficializa o nouă schimbare legată de componenţa Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Timiş. Astfel, structura acestei Comisii care, precizează C.J.Timiş,“îşi desfăşoară activitatea decizională în domeniul încadrării persoanelor adulte în grad de handicap, respectiv în domeniul promovării drepturilor acestor persoane, cu respectarea legislaţiei în domeniu”, se schimbă, după ce un medic a fost înlocuit iar un reprezentant al segmentului O.N.G. a fost schimbat în această comisie.
“Referitor la reprezentantul O.N.G., menţionăm că am transmis un număr de 13 adrese la O.N.G.-urile care activează în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu handicap din judeţul Timiş, urmând a primi un răspuns din partea acestora”,spun reprezentanţii C.J.Timiş.
La începutul acestui an consilierii judeţeni au aprobat o nouă componenţă a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Timiş, după ce, în 2011, din cauze neclarificate, Comisia şi-a schimbat din nou componenţa. Lucrurile sunt cu atât mai ciudate cu cât, la începutul acestui an, cauza modificării componenţei acestei structure a fost înaintarea a trei demisii şi o suspendare din funcţie.