Potop, foc universal, furtuna de nisip, amurgul zeilor: de milenii, teroarea sfarsitului lumii a fost o constanta a umanitatii, dar a capatat diferite imagini de-a lungul civilizatiilor, varstelor si avansului cunostintelor stiintifice, scrie AFP.

Confruntate cu marile cicluri naturale, popoarele au trait mult timp angoasa ca iarna sau noaptea care s-au instalat nu se va mai sfarsi.

Secole mai tarziu, va aparea spectrul "iernii nucleare", catastrofa ecologica, asteroidul gigant ...

"Fiecare lume parea provizorie. Cu monoteismul, majoritatea civilizatiilor s-a temut ca aceste cicluri se vor termina intr-o zi. Multe dintre rituri erau asociate cu aceasta frica", explica istoricul Bernard Sergent.

Astfel, "aztecii considerau ca la fiecare 52 de ani Soarele risca sa dispara si aduceau imense sacrificii umane pentru a-i asigura renasterea", povesteste acest specialist in mituri, autorul cartii "Sfarsitul lumii".

In aceste apocalipse apare de mult ori apa: Mitul potopoului este unui dintre cele mai vechi, cu mult inainte de Arca lui Noe.

In Mesopotamia, potopul apare in epoca sumeriana si este descris in celebra epopee a lui Gilgames, in secolul XIII inaintea erei noastre.

Potopurile exista si in antichitatea greaca si romana. Primul potop grecesc, cel al lui Ogygos, dateaza din secolul al V-lea inaintea erei noastre, alaturi de mitul Atlantidei relatat de Platon.

In Geneza, Dumnezeu decide sa inece oamenii si animalele printr-un potop. Doar Noe, om drept si integru, primeste gratia divina si este salvat.

Si in Noul Testament gasim potop, foc si Ziua Judecatii, asemanatoare unui tribunal divin egiptean unde domneste Osiris.

Dar nu exista potopuri in Egiptul Antic si nici in Africa.

Apocalipsele

Mitul incendiului universal exista in Grecia, in