- Social - nr. 240 / 11 Decembrie, 2012 Va adresez public aceasta scrisoare, atat in calitate de viceprimar, cat si de targumuresean. Precizez ca aceasta scrisoare nu e un raspuns la calomniile si insultele pe care le-ati transmis acompaniat de aservitul dumneavoastra consilier, in mod public, la adresa viceprimarilor si a Consiliului Local, deoarece acestea tin de competenta justitiei si a bunului simt al celor care manifesta un astfel de comportament. Prin aceasta scrisoare vreau doar sa va informez in legatura cu modul, absolut iresponsabil si gresit, in care ati inteles sa nu colaborati cu cei doi viceprimari alesi, nesocotind prevederile legale si, de ce nu, normele morale de conduita etica administrativa pentru a satisface capriciile unui consilier care administreaza cu voia dumneavoastra, ilegal si imoral, patrimoniul public. Ati ignorat, in repetate randuri, cele peste 300 de sesizari de nerespectare a legii, sesizari initiate de subsemnata in numele si pentru locuitorii municipiului nostru. Nu ati raspuns nici macar la una dintre ele, nesocotindu-le. Consider ca a venit vremea sa recredibilizam aceasta institutie care a fost privatizata cu incredintarea dumneavoastra si al carui comportament este de mosie privata. Va aduc aminte ca, desi va comportati ca un mosier, Autoritatea Publica Locala este a noastra a targumure senilor, iar dumneavoastra aveti doar obligatia de a o administra. V-ati instrainat si aceasta obligatie consilierului, probabil pentru ca nu va asumati nici macar dumneavoastra modul defectuos de administrare. Targumuresenii insa trebuie sa stie acest fapt. Oamenii vor investitii locale serioase care sa genereze locuri de munca, vor parcari si trafic fluidizat, vor locuinte pentru tineri, scoli, gradinite, crese decente fara ratie la caldura, vor un viitor cert pentru copiii lor aici la Targu-Mures, vor mai mult decat panselute, visini turc