Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pavelescu: Apariţiile preşedintelui au dezavantajat ARD, au dat sens mesajului USL "Jos Băsescu"

Publicat in Romania Libera, marți 11 decembrie 2012 ·

Liderul PNŢCD Aurelian Pavelescu a declarat, marţi, că, din punctul său de vedere, declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu din ultimele zile de campanie au dezavantajat ARD, având în vedere că mesajul principal al USL a fost împotriva acestuia, potrivit Mediafax.

"Cred că ne-a dezavantajat, pentru că mesajul principal al USL a fost «Jos Băsescu», iar apariţiile preşedintelui au făcut sens acestui mesaj. În primele două săptămâni, inexistenţa acestui mesaj a creat mari probleme USL, pentru că era un mesaj care funcţiona în gol, apariţiile preşedintelui, care aveau rolul de a mobiliza electoratul de dreapta, nu şi-au îndeplinit scopul", a explicat Pavelescu.

El a mai declarat că protocolul politic între partidele care compun ARD nu a fost rupt, este necesară continuarea acestui parteneriat pentru coagularea dreptei, iar rezultatele ARD sunt bune.

Citeşte şi REZULTATE FINALE: Vezi cine sunt viitorii parlamentari ai României

LIVE TEXT. REZULTATELE FINALE la ALEGERILE PARLAMENTARE. Camera Deputatilor: USL - 58,63% ARD - 16,50%. Senat: USL - 60,10%, ARD - 16,70%. Vezi cât au obţinut PP-DD şi UDMR

"ARD rămâne ca înţelegere politică, sigur că, din punct de vedere juridic, legea electorală spune că alianţă electorală se face numai pentru alegeri, dar înţelegerea dintre cele trei partide rămâne şi vom discuta mai departe. Cu siguranţă va continua acest protocol, protocolul politic există deja şi nu a fost rupt între cele trei partide", a menţionat Pavelescu.

El a adăugat că se vor analiza condiţiile în care va continua acest parteneriat, dar că este absolut necesar ca forţele de dreapta să nu fie dispersate.

Pavelescu a mai spus că, în opinia sa, rezultatele ARD sunt bune, pentru că alianţa s-a confruntat cu patru partide parlamentare cu structuri puternice, cu susţinere mediatică mult mai puternică. "Acest rezultat este unul on

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 6 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 2 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 3 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 6 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 3 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 7 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 6 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°