de Laura BUCIU
11 decembrie 2012 23:06
26 vizualizari
A-A+
Ion Ariton (ARD) şi Iacob Puşcaş (PP–DD) au obţinut câte un mandat la redistribuire * Ariton câştigă, astfel, al doilea mandat de senator, iar Iacob Puşcaş, primul mandat de deputat
Sibiul are cu doi parlamentari în plus faţă de legislatura 2008 – 2012. În urma redistribuirii voturilor la nivel naţional, Ion Ariton (ARD), care a candidat pentru un mandat de senator în Colegiul 1 – municipiul Sibiu şi s-a clasat pe locul 2 a câştigat mandat. „Eu voi susţine, în continuare proiectele Sibiului, despre care am vorbit în campanie. Vreau să le mulţumesc celor care m-au votat, pentru că nu au fost puţini. Am avut cel mai mare număr de voturi din ARD Sibiu. E datoria mea să îi reprezint pe sibieni”, a declarat Ion Ariton la aflarea veştii că a câştigat al doilea mandat de senator. Potrivit Biroului Electoral Judeţean, Ion Ariton a fost votat de 14.877 de persoane, adică de 27,31% din electorat.
Şi Iacob Puşcaş (PP-DD) a câştigat un mandat de deputat la redistribuire, deşi el s-a clasat pe locul al doilea în Colegiul 4 în care a candidat şi unde câştigător a fost Ioan Axente (USL). Iacob Puşcaş a fost votat de 4.633 de persoane reprezentând 22,78% din electoratul Colegiului 4 Camera Deputaţilor.
Odată cu redistribuirea, Sibiul va fi reprezentat în Parlamentul României de 4 senatori şi de 7 deputaţi. Lor li se adaugă şi Ovidiu Ganţ, care a candidat din partea minorităţii germane. Astfel, judeţul Sibiu va avea în Parlamentul României 12 mandate: 8 USL, 2 ARD, 1 PP-DD şi 1 FDGR.
Biroul Electoral Judeţean a confirmat ieri numele parlamentarilor. Senatorii sunt: Sorin Ilieşiu (USL) şi Ion Ariton (ARD) din Colegiul 1 Senat; Viorel Arcaş (USL) din Colegiul 2 Senat; Nicolae Neagu (USL) din Colegiul 3 Senat. Deputaţii sunt: Ioan Tămâian (USL) ales în Colegiul 1; Raluca Tur