În politica românească, verbul "a trăda" este conjugat, cu succes, de foarte mulţi politicieni. "Eu trădez fără scrupule","tu trădezi alături de mine", "noi trădăm ca să ne fie mai bine, nouă şi familiilor noastre, că de restul ne doare-n cot" sunt câteva dintre formulele folosite de politicienii care, deşi n-au citit "Ciocoii vechi şi noi", îl imită cu succes pe Dinu Păturică.
Şeful judeţului e pasionat de vânătoare. Ocheşti şi "pac!", ţâşneşte sângele din animal, îl laşi fără viaţă în câteva secunde. Apoi trimiţi câinele să ţi-l aducă şi te pozezi cu trofeul. Dependenţa, nevoia de a vedea sângele cum curge din bietul animal, o pasiune, sau doar distracţie, sunt câteva dintre posibilele explicaţii pentru asemenea modalităţi de a-ţi petrece timpul liber.
Casele mari, luxoase, înconjurate cu ziduri înalte alimentează şi ele nevoia de ostentativ a parvenitului. Toate astea pot fi discutabile, pot fi explicate, pot fi puse pe seama lipsei de educaţie, lipsei de erudiţie sau pur şi simplu balcanismului specific românesc.
Dar TRĂDAREA, cu EA ce facem? Un om îţi dă de mâncare, îţi dă un rost în viaţă şi apoi, te ajută să mergi pe drumul cel bun, te sprijină ca pe-un frate. Pe spatele lui devii tare-n parcare şi îl uiţi repede. Mai mult, te aliezi cu duşmanul pentru a i-o trage celui care ţi-a fost cândva frate. Poate că, pe moment, crezi că eşti nevoit să trădezi, poate că eşti prins cu degetele-n uşă, poate că cel pentru care trădezi e maestru în arta asta.
În lumea asta, a valorilor inversate, trădătorii au câştigat câteva bătălii. Cei care au perseverat în trădare au ajuns "oamenii zilei", au ajuns preşedinţi de judeţ, trăiesc pe picior mare, şi-au pus prietenii în funcţii. Se bucură, beau şampanie după şampanie, în anul victoriei lor.
Ceilalţi, care-au trădat doar o
