Deşi este internat în spital din data de 29 noiembrie, din timpul campaniei electorale, Andrei Răzvan Condurăţeanu a câştigat la redistribuire un mandat de deputat.
Andrei Răzvan Condurăţeanu, fost candidat al PP-DD Constanţa pentru Colegiul 3 la Camera Deputaţilor, a fost rănit grav la data de 29 noiembrie, în urma unui accident rutier. În prezent se află la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din capitală, în comă indusă pentru tratament. Deşi este internat în spital din timpul campaniei electorale, Condurăţeanu a fost ales de constănţeni pentru un mandat de deputat în Colegiul 3. Fiul jurnalistului Florin Condurăţeanu, de la OTV, a obţinut în data de 9 decembrie 25,01% din voturile valabil exprimate. Cu acest rezultat, Andrei Răzvan Condurăţeanu a câştigat mandatul de parlamentar la redistribuire.
Amintim că, la data de 29 noiembrie, Alexandru M., de 58 de ani, a condus un Volkswagen pe Autostrada Soarelui, dinspre Medgidia către Constanţa. La un moment dat, şoferul nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de mers, motiv pentru care a lovit un Renault condus de Mircea A., de 44 de ani. Ulterior, un alt Volkswagen, care circula dinspre Medgidia către Constanţa, condus de Alexandru C., de 46 de ani, a lovit Renaultul, iar după impact l-a accidentat pe Andrei Condurăţeanu, care acorda primul ajutor pasagerilor din Volkswagen. Deşi este internat în spital din data de 29 noiembrie, din timpul campaniei electorale, Andrei Răzvan Condurăţeanu a câştigat la redistribuire un mandat de deputat.
Andrei Răzvan Condurăţeanu, fost candidat al PP-DD Constanţa pentru Colegiul 3 la Camera Deputaţilor, a fost rănit grav la data de 29 noiembrie, în urma unui accident rutier. În prezent se află la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din capitală, în comă indusă pentru tratament. Deşi este internat în spital din timpul campaniei electorale, Condurăţ