Sfântul Spiridon este prăznuit de Biserică pe 12 decembrie. Celor care i se roagă fierbinte şi cu smerenie, Sfântul aleargă să le sară în ajutor. Moaştele dispar deseori din raclă, iar când reapar, hainele sunt prăfuite şi papucii tociţi de drum. De multe ori pe tălpi apar pământ şi fire de iarbă. De altfel, papucii sunt schimbaţi în fiecare an de 12 decembrie, la praznicul Sfântului, care este de aceea şi patronul cizmarilor.
Sfântul Spiridon se naşte în jurul anului 270 în Cipru, din părinţi simpli, care îl dau păstor la oi. După moartea soţiei, alege viaţa ascetică, împărţindu-şi puţina avere la săraci.
Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu îl binecuvântează cu facerea de minuni. Sfântul Spiridon vindecă bolile grele, scoate cu rugăciunea duhurile rele din oameni. Aduce ploaia în vreme de secetă şi opreşte ploile care nu mai conteneau. Este ales episcop al Trimitundei, cetate din vecinătatea oraşului Pafos.
În vremea împăratului Maximian şi a prigoanei creştinilor, Sfântul Spiridon este întemniţat pentru credinţa sa.
În anul 325, participă la Sinodul de la Niceea, convocat de împăratul Constantin. Atunci, pentru a-i lămuri pe cei ce nu puteau înţelege taina Sfintei Treimi, ia o cărămidă de jos, face asupra ei semnul crucii şi se roagă "În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh". După care o strânge în pumn.
Minunea se petrece: din cărămidă se înalţă foc spre cer, apa se scurge printre degete în jos, în vreme ce în palmă rămâne pământul. Aşa cum în cărămidă, una, se află şi foc şi apă şi pământ, la fel Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt Trei şi Unul în acelaşi timp, explică Spiridon cu simplitate duhovnicească.
La Niceea îl cunoaşte pe Sfântul Nicolae, cu care leagă o strânsă prietenie.
Alte multe şi mari minuni săvârşeşte Sfântul Spiridon, până se mută la cele veşnice în anul 347. Moaştele sale se găsesc în Insula Corf
