Ca editor, visez mai mult ca oricând o carte cu interviuri de istorie orală cu acest titlu. O văd semănând cu volumul Tur-retur, convorbiri despre munca în străinătate, sau cu Activiștii mărunți, sau cu cel despre viața în căminele studențești, din România, de exemplu. O văd  coordonată  tot de un profesor de la sociologie, ca Zoltán Rostás, și analizată într-un voluminos studiu introductiv, prefețe și postfețe de un sociolog de factura lui Dimitrie Gusti, să zicem, aplecat cu pasiunea aceluia, asupra realităților concrete.

Fiindcă pe mine, rezultatul acestor alegeri, în urma cărora  președintele Traian Băsescu ar fi trebuit să iasă pe toate posturile și să anunțe : ”Un fleac! Ne-au ciuruit!”, mă tulbură într-un  cu totul alt fel decât văd pe ecrane și în presă că tulbură el. Deși faptul că USL a obținut și într-o cameră și în alta aproape 60 la sută din sufragii, Dan Diaconescu ( ”A venit și vremea poporului!)”, aproape 15 la sută, iar ARD cu foarte puțin peste procentul acesta, mă îngrijorează și pe mine: ce legi or să treacă Dragnea, Mazăre, Șova și DD și cine o să le stea în cale?

Dar ceea ce, în loc să mă liniștească oarecum, mă pune cu adevărat pe gânduri, este că  60 la sută din 40 la sută – aceasta a fost cu aproximație, prezența la vot – înseamnă 20 la sută din populația cu drept de vot a României! Adică  o susținere, la vremurile și mai grele care urmează, mult mai redusă decât cei șapte milioane pe care spun Antenele că le au în spate când vor demisia Președintelui Băsescu.

Nu că asta ar fi problema mea, strict problema mea. Problema mea este că nimic din ce citesc pe această temă și nimic din dezbaterea, puțină câtă este, că în rest sunt pariuri, ca la curse, sau ca la meci  – la televiziunile românești, nu spune nimic despre acești 60 la sută de absenți. Cine sunt ei, pe categorii? Populația preponderent rurală, care a preferat, cum p