CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, PAID - Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, APPA - Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi Asociaţia o9atitudine derulează la nivel naţional, până pe 17 decembrie, Campania „Îţi iubeşti casa? Fă-i o asigurare!".
În cadrul acesteia vor fi distribuite în întreaga ţară peste 500.000 de broşuri informative gratuite. Materialul oferă informaţii de bază cu privire la asigurările de locuinţe, fie acestea obligatorii sau facultative. „GHIDUL SIGURANŢEI CASEI TALE" va ajunge în Bucureşti şi în principalele oraşe din ţară.
Promoteri dedicaţi vor distribui broşurile în principalele centre comerciale din ţară, iar GHIDUL va ajunge la publicul larg şi prin intermediul cotidianului România Liberă. De asemenea, cei care trec pragul partenerilor de la Casara vor afla nu doar cum pot să îşi înfrumuseţeze căminul, ci şi cum pot să şi-l protejeze. Totodată, reţeaua Plafar este susţinător al campaniei şi distribuie broşura pe toată durata proiectului.
Campania este susţinută de companiile: ASIROM VIG, GROUPAMA, OMNIASIG VIG, UNIQA Asigurări, GENERALI România, CITY Insurance, EUROINS, GRAWE România Asigurare, alături de PIRAEUS Insurance Broker, Asigura.ro şi OTTO Broker.
Proiectul se derulează cu sprijinul EUROPA FM, care va difuza spotul audio al acestuia, acoperirea media fiind asigurată şi de partenerii wall-street.ro, 9am.ro, casamea.ro şi asigurarealocuinţelor.ro.
Declaraţiile organizatorilor şi partenerilor campaniei:
Daniel TUDOR, Preşedinte, CSA
„Expunerea semnificativă a locuinţelor din România la riscurile de dezastre naturale, precum şi gradul insuficient de cuprindere în asigurare a fondului locativ, impun continuarea demersurilor de popularizare a mecanismelor şi formelor de protecţie pe