Băsiştii din linia a doua, ungurenii de nicăieri. Se agaţă cu disperare, muşcă din toate poziţiile. Sar la carotide, din redistribuiri. Le-a spălat marinarul creierii, le-a inoculat obrăznicia că sunt unici, excepţionali, de neînlocuit. Că ei sunt neuronul politicii româneşti. Dacă n-ar exista ei, ar muri speţa. Ar rămâne Carpaţii goi. Viscolelele şI inundaţiile n-ar mai avea haz fără Unguent.
Misterul e simplu. Îşi pregătiseră fotoliile de când erau în bejenie. Au tras cu dinţii de legea electorală, aşa mizerabilă cum era. Până în 2011 nu le-a trecut prin cap s-o schimbe. Le era bine. În 2012 n-au vrut nominalul pur, i-ar fi exterminat politic. După manifestaţiile din iarna trecută, erau leoarcă, aveau nevoie de pampărşi. Ştiau exact că tocmai sistemul “oligofren” (o zice Papahagi) o să-i salveze şI o să umple cartierul Casa Poporului cu redistribuiţi.
L-au îmbălsămat cu pupături pe matelot. Azi îl înjură, că le-a mâncat norocul. Cu aerul că sunt mai mari ca politicienii care au făcut România Mare, ei, făuritorii României sărace.
Nu au învăţat nimic din Piaţa, care, la minus douăzeci de grade, le plimba caricaturile urându-le de bine. Dacă nu sunt ei, România n-are viitor. Dacă n-apucă ei guvernarea, ţara e pe ducă. Ei, competenţii, nominalizaţii la Oscar, la Nobelul pentru economie, continentalii Macovei, Unguent, Pleşcoi, Roberta, Ingaş, Baconschi, Sulfina, Neamţu, ăla mic cu capu' mare, Buldogu', Botiş, Videanu poartă-n casă.
Dau pe dinafară redistribuiţii. Au umflat Parlamentul de stă clădirea să plesnească. Să plesnească de ifose, dar mai ales de manglâc în masă. La ies la suprafaţă nenorocirile contabilizate în milioane de euroi, căci, aflăm cotidian, nu există escrocherie care să nu fi făcut haltă şI prin conturile lor. ŞI mai sunt şI proşti. Când vezi că te scuipă şapte milioane şI jumătate, nu mai strigi ca
