de N. I. DOBRA
13 decembrie 2012 23:01
15 vizualizari
A-A+ Mulţi de aici şi de aiurea spun că românii sunt - între alte metehne - hoţi, iar eu încercam să-i temperez, să nu generalizeze, pentru că oamenii fură, nu de plăcere (exceptându-i pe cleptomani), ci de nevoie. Se pare că m-am înşelat şi am să vă spun una de poveste.
Ca orice gospodar, care nu vrea să dea din colţ în colţ taman în pragul Sărbătorilor, am început să iau de-ale gurii şi maţului de-acum: azi o tablă de slănină (porc nu mai tăiem că avem colesterol, gută, trigliceride, tensiune, cardiopatie ischiemică, dar, orişicât, nu poţi trăi doar cu zarzavaturi!), mâine un metru jumătate de cârnaţi, poimâine un calup de brânză, o butelcă de vin, nişte ţuică de prune bistriţene (că la Păuca, anul ăsta, a fost secetă) şi alte alea. Prietenul meu din Daia, Cornel R. s-a oferit să-mi vândă, la un preţ rezonabil, patru litri de ţuică (fără "zacăr", curată, lacrimă, la 50 de grade, cu 20 de lei litrul). Abia aşteptam s-o gust, să-i văd mărgelele în pahar. Înainte de-a merge acasă, am trecut pe la ziare, fiind joi, am cumpărat Dilema şi Cultura şi, fiindcă era o zi primăvăratică, mi-am băgat şi clopul în pungă, lângă ţuică şi gazete.
Amintindu-mi că ar trebui să iau unele mărunţişuri de la Floaş, de-i zice acum Billa, am intrat, am băgat punga cu ţuica, presa şi pălăria într-o cuşetă "păzită" de unul dintre boactării plătiţi degeaba, am luat un coş la braţetă şi am dat o tură zglobie prin magazin: ceai de fructe de pădure (vorba vine), costiţă afumată (de gust), două beri la conservă, o punguţă cu seminţe de floarea-soarelui din Ungaria (decojite). Ca de obicei, când e lume multă, este de serviciu o singură casieriţă. Oi fi mai zăbovit câteva minute şi la casă. Când să plec şi să iau punga cu ţuica, revistele şi capela, ioc: cuşeta goală. La cine să te plângi? Boactărul de lângă uşă, cu u
