Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comunicat de presă - Rezultate concurs Inspector şef adjunct Securitate şi Sănătate �n Muncă

Publicat in Actualitatea botosaneana, joi 13 decembrie 2012 ·

În urma concursului organizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în data de 29.11.2012  pentru ocuparea  funcţiei publice de conducere vacante de inspector şef adjunct  în domeniul  securităţii şi  sănătăţii  în muncă  din  cadrul  I.T.M  Botoşani  ni   s-au comunicat următoarele: Având   în  vedere  prevederile  Legii  188/1999 – privind  Statutul  funcţionarilor publici-  cu modificările şi completările ulterioare, concursurile de recrutare pentru funcţiile publice  de  conducere  generale şi  specifice  vacante din  cadrul  autorităţilor  şi instituţiilor publice     centrale    sunt  organizate,  în   condiţiile   legii,     de   către  Agenţia  Naţională a Funcţionarilor Publici.                         În  conformitate  cu   prevederile   H.G. 611/2008  – pentru  aprobarea   normelor privind organizarea şi  dezvoltarea carierei   funcţionarilor   publici - cu modificările şi completările  ulterioare, în  vederea  participării    la  concurs  au fost depuse un număr de 4 dosare, după cum urmează: a -  MIRCEA CONSTANTIN b - DOMONCO IOAN c - MOLDOVANU DAN d - NICULĂESA SORIN FLORENTIN. În urma etapei privind selecţia  dosarelor  de concurs, pe baza îndeplinirii condiţiilor   de participare, au fost declaraţi admişi următorii:             a - MIRCEA CONSTANTIN             b -  DOMONCO IOAN             c -  MOLDOVANU DAN.  La  proba  scrisă care  a  avut loc  în data de 29.11.2012 ora 10.00 la sediul A.N.F.P  din Bucureşti, s-a prezentat doar Dl. DOMONCO IOAN. Conform H.G. 611/2008 – sunt  declaraţi  admişi  la  proba scrisă candidaţii  care au obţinut minimum 70 de puncte, în cazul concursurilor organizate pentru  ocuparea funcţiilor publice de conducere. La această probă, Dl. Domonco Ioan, a fost declarat „respins”, acesta necontestând rezultatul.             De asemenea,  în    conformitate   cu  prevederile   aceleiasi    legi 

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Atenţionare meteorologică de ploi şi vijelii în 14 judeţe - HARTA

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii în 14 judeţe, valabilă până miercuri la ora 23. Intervalul de valabilitate pentru atenţionare este 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 23, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică

Rezultatele la Evaluarea Națională 2024, publicate miercuri. Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe

HotNews acum 3 ore
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate în scurt timp de Ministerul Educației, pe site-ul evaluare.edu.ro. Atunci veți găsi mai jos în articol listele cu notele și mediile primite de elevi la Evaluarea Națională 2024. Ministerul Ed

Florin Niţă, portarul cu care Generaţia de Suflet a ajuns în optimi la Euro 2024, a împlinit 37 de ani. Mesaj emoţionant al soţiei fotbalistului: “Acum avem vara ta istorică”

News.ro acum 29 minute
Portarul naţionalei României, Florin Niţă a împlinit 37 de ani, miercuri, la o zi după ce “Generaţia de Suflet” s-a oprit în optimile de finală ale Campionatului European. Niţă a fost titular în poarta naţionalei în toate cele patru meciuri de la Eu

Naționala României revine în țară miercuri seară. Apelul către suporteri

HotNews acum 2 ore
Echipa naţională de fotbal a României va reveni la București miercuri seară, după eliminarea de la Euro 2024 în faza optimilor de finală. Federația Română de Fotbal face un apel către fani să nu vină la aeroport, deoarece nu va fi posibilă interacți

"Modernizarea" TAROM: Compania aeriană de stat cumpără în leasing două aeronave Boeing 737 MAX 8

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM a semnat un contract de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co, Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate

Mai mult de jumătate dintre români își doresc un independent ca viitor președinte al țării SONDAJ

Ziare.com acum 3 ore
Mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că viitorul preşedinte al României ar trebui să fie un lider politic independent de partidele politic, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Acelaşi sondaj mai relevă că 38,7 % d

Român arestat în Grecia pentru provocarea unui incendiu

HotNews acum 27 minute
Un român în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv, marţi, în Grecia, după ce a fost acuzat de provocarea unui incendiu, sâmbăta trecută, în Rafina, în estul regiunii Attica. El neagă însă că ar fi provocat incendiul şi susţine că se afla în z

Un băiat de 11 ani din județul Dolj a murit în ambulanță după ce s-a intoxicat cu o substanță împotriva puricilor

HotNews acum o ora
Un copil de 11 ani dintr-o localitate din Dolj a murit marți noapte într-o ambulanță, iar Poliția a anunțat o anchetă. Atât mama, cât și sora băiatului au ajuns și ele la spital după ce s-au intoxicat cu o substanță împotriva puricilor. Inspectoratu

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2024, prezentate la ora 12:00 de ministrul Educației, Ligia Deca

Gandul acum 21 minute
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 vor fi disponibile miercuri până la ora 12.00 pe site-ul evaluare.edu.ro, conform anunțului oficial al Ministerului Educației. Tot miercuri, la ora 12.00, ministrul Educației, Ligia Deca, va susține o conferin

Exporturile de gaze rusești prin gazoducte către Europa au CRESCUT luna trecută față de iunie 2023 cu 23%

Gandul acum 41 minute
Livrările medii zilnice de gaze naturale ale gigantului rus Gazprom către Europa au crescut cu aproape 23% în iunie față de luna iunie a anului trecut, revenind de la minimele istorice din 2023. Cu toate acestea, aceste livrări au scăzut cu 8,6% faț

Vremea

București
acum

23°
mie.

19°/25°
joi

17°/28°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/27°
joi

18°/26°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/21°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

15°/24°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°